Politicieni marcanți din Congresul SUA au răspândit afirmații false despre execuția unui taliban dintr-un elicopter

Publicat: 01 09. 2021, 12:51

Site-uri conservatoare, experți și republicani marcanți din Congres, precum senatorul Ted Cruz, au susținut că talibanii au spânzurat un om de un elicopter  Black Hawk, care zboară deasupra Afganistanului.

Informația s-a dovedit a fi falsă. Afirmația s-a bazat pe un scurt video, neclar, care arată un elicopter care zboară deasupra țării cu o persoană atârnând de o frânghie. Nu este clar cine a filmat și când, potrivit CNN.

Republicanul a adăugat propriul său comentariu:

„Această imagine îngrozitoare înglobează catastrofa lui Joe Biden în Afganistan – talibanii care spânzură un bărbat de un elicopter Black Hawk. Tragic. De neimaginat.”

Dan Crenshaw a folosit, la rândul său postarea pentru a critica retragerea SUA din Afganistan.

Jurnalistul indian Sudhir Chaudhary, al cărui cont are peste șase milioane de urmăritori, a scris că „talibanii au spânzurat o persoană, presupusă a fi un interpret american, de un elicopter Black Hawk”.

Reporterii pentru  BBC, Snopes, Washington Post , Vice și alte publicații au ajuns la aceeași concluzie cu privire la ham, determinând că videoclipul nu înfățișa o execuție.

Pentru raportul său, BBC a citat experți afgani anonimi cu surse din țară. BBC a raportat că zborul a avut loc pe 30 august și că a fost o încercare de a instala un steag peste o clădire publică. Avionul a fost probabil confiscat de la Forțele Aeriene din Afganistan, a spus BBC.

Alte organizații de știri din întreaga lume au transmis aceleași informații. O agenție de știri afgană a declarat în mod similar, că persoana încearca să instaleze un steag pe o clădire, din Kandahar, al doilea oraș ca mărime din Afganistan.

Bilal Sarwary, un jurnalist afgan independent, a scris pe Twitter că pilotul era o persoană pe care o cunoștea, care era instruită în SUA și Emiratele Arabe Unite. Sarwary a mai spus că persoana din ham era un luptător taliban care încerca să instaleze un steag.

Senatorul republican Ted Cruz și-a șters postarea și a admis, într-un alt mesaj, că este posibil să fi propagat o informație „inexactă”.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Eric Pahon, a declarat că Departamentul Apărării nu va comenta videoclipul, având în vedere că acesta provine de pe rețelele de socializare.

Citește și:  Talibanii comit „execuții din casă în casă”, după retragerea americanilor. Un clip audio demonstrează frica afganilor