Un poliţist din Otopeni a fost mușcat de burtă de bărbatul pe care îl încătușa. Ulterior, i-a amenințat cu moartea pe colegii agentului

Publicat: 06 07. 2022, 22:45
Actualizat: 06 07. 2022, 23:00
FOTO - Caracter ilustrativ: Facebook

Un poliţist a fost mușcat de burtă, miercuri seară, în timp ce încătușa un scandalagiu, pe o stradă din localitatea ilfoveană Otopeni. Suspectul, un bărbat de 35 de ani, care era băut și făcea scandal, nu s-a liniștit nici măcar la sediul Poliției.

Polițiștii din Otopeni, solicitați printr-un apel la 112, l-au găsit la adresa indicată pe bărbatul recalcitrant, având un comportament agresiv, fizic și verbal, refuzând, totodată, să se legitimeze.

Când a fost încătușat, bărbatul l-a mușcat în zona abdomenului pe unul dintre polițiști. Ulterior, individul a fost condus la sediul Poliției orașului Otopeni, unde a continuat să fie agresiv fizic și verbal, amenințând cu moartea polițiștii. Un echipaj medical i-a acordat îngrijiri de specialitate polițistului, în incinta Secției.

„În cauză, procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, a dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 35 de ani, sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de ultraj, una în forma lovirii sau alte violențe și trei în forma amenințării, toate cu aplicarea concursului de infracțiuni și a stării de recidivă. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile”, transmite Poliția Ilfov.