GÂNDUL LIVE. Polițiști atacați cu bâte și pietre în Maramureș! Europol: „Rămâne să ne spună procurorii că cei 12 rromi nu reprezintă un pericol” (FOTO &VIDEO)

Publicat: 01 02. 2021, 13:50
Actualizat: 01 02. 2021, 14:07

Un echipaj de poliție a fost atacat cu bâte și pietre lângă Târgu Lăpuș în Maramureș! Imaginile șocante au fost prezentate duminică de sindicatul polițiștilor Europol.

„Polițiști atacați cu pietre Singura patrulă de poliție de pe o rază de 70 km, din zona Târgu Lăpuș, Maramureș, a intervenit în această după amiază la un apel 112 în care o mamă reclama că tatăl i-a luat copilul și o amenință. Se întâmpla în cartierul de rromi Ponorâta, com. Coroieni, unde legea se face cu parul în mână și unde autoritățile locale nu au făcut nimic pentru cea mai săracă comunitate din România, așa cum s-a mai relatat în presă”, a anunțat duminică Europol.

Polițiști atacați cu bolovani și pari. Mașina de poliție a fost devastată!

„După ce polițiștii au intervenit și au reușit să redea copilul mamei, tatăl, furios, a început să adreseze injurii și amenințări. Iar în momentul în care colegii au vrut să îl rețină pentru a-l conduce la sediu, acesta a fost „sprijinit” de ceilalți localnici care i-au atacat pe colegii noștri cu bolovani și pari și au distrus autospeciala în care se aflau polițiștii.

Până în acest moment a fost identificat și reținut doar un bărbat din cei aproximativ 12 care au participat la atacul violent. Aceștia vor fi cercetați pentru ultraj și distrugere. Din fericire, colegii noștri au scăpat fără vătămări, dar deznodământul putea fi altul dacă nu reușeau să ajungă la mașină”, au scris cei de la Europol.

„Rămâne să ne spună procurorii că cei 12 rromi nu sunt un pericol social”

„Așa arată „autospeciala” de poliție după intervenția polițiștilor în cartierul de rromi Ponorâta, com. Coroieni, jud. Maramureș.

Acum rămâne doar să ne spună procurorii că cei aproximativ 12 agresori rromi nu prezintă pericol social și trebuie cercetați în stare de libertate.

Felicitări colegilor pentru intervenție și pentru faptul că au reușit să evite să fie vătămați”, au mai transmis sindicaliștii.