Polițiștii din Slobozia au salvat de la sinucidere o tânără însărcinată în 5 luni. Femeia voia să se arunce în râul Ialomiţa

Publicat: 12 02. 2022, 15:38
Actualizat: 12 02. 2022, 15:45
Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ

O tânără de 23 de ani, însărcinată în 5 luni, a fost salvată de la sinucidere de polițiștii din Slobozia, vineri seară, în momentul în care voia să se arunce de pe un pod care traversează râul Ialomiţa.

Soacra femeii a fost cea care a sunat la 112, în jurul orei 21.00, și le-a spus că nora sa a decis să-şi pună capăt zilelor, în urma unui conflict în familie, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ialomița.

Oamenii legii au mers de urgenţă la locul indicat, unde au găsit-o pe tânără pregătită să sară și au încercat să o liniştească şi să o convingă să renunţe la gestul său. Din fericire, după câteva minute de negociere, tânăra le-a dat mâna poliţiştilor şi a coborât de pe marginea podului.

Aceasta a fost preluată de un echipaj medical şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia pentru îngrijiri de specialitate.