Poluare masivă în Capitală. Cornel Zainea, fost deputat: “Cea mai nenorocită noapte din an. Nu deschideți geamul!”

Publicat: 27 03. 2021, 09:31
Actualizat: 27 03. 2021, 09:32
Poluare masivă în Capitală. Cornel Zainea, fost deputat: “Cea mai nenorocită noapte din an. Nu deschideți geamul!”

Cornel Zainea, fost deputat, susține, pe contul personal de Facebook, că în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Capitală, s-a înregistrat o poluare masivă. Acesta le recomandă cetățenilor să nu deschidă geamul.

Fostul deputat anunță că toți senzorii au fost pe roșu și că mirosul de la groapa de gunoi se simte și este infernal.

A fost cea mai nenorocită noapte din acest an. Poluare imensă, toți senzorii pe roșu. Și peste toate acestea, vedem în graficul 2 cum hidrogenul sulfurat, acea putoare de la groapa de gunoi a atins și ea valoarea maximă admisibila legal. 0.012 ppm, deși mirosul se simte de la 0.0005 ppm. Infernal”, a scris Cornel Zainea, pe Facebook.

“Nu deschideți geamul. Veți simți cum miroase un stat capturat de interese meschine”

Cornel Zainea este, totodată, indignat că Garda de Mediu nu i-a verificat corespunzător pe toți operatorii economici, motiv pentru care, în prezent, are de suferit populația.

Garda de mediu ar fi trebuit să ia toți operatorii economici la rând și să facă verificări la sânge. Gropi de gunoi, incineratoare, CET-uri, fabrici de ciment, tot. De la cel mare la cel mai mic. Nu s-a mai întâmplat însă nimic. Ba chiar multe firme s-au plâns că au fost adăugate prostesc pe listă, semn că demersul a fost doar de fațadă. NU deschideți geamul. Altfel veți simți cum miroase un stat capturat de interese meschine. Un stat care ne-a luat pâna și dreptul la aer”, a mai scris Cornel Zainea.

Poluare masivă în Capitală. Ce a propus Tanczos Barna

De altfel, valorile înalte de poluare înregistrate în ultima perioadă în Capitală, dar și în alte orașe ale țării, l-au îngrijorat teribil pe Tanczos Barna. Acesta a venit și cu o soluție pentru diminuarea acestui fenomen. Mai exact, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a început un dialog cu primăriile pentru a instaura gratuitate pe mijloacele de transport în comun, în fiecare zi de vineri.

Tanczos Barna este convins că va avea susținere din partea instituțiilor publice. Acum rămâne de văzut câți șoferi ar renunța la autoturisme și ar călători cu metroul, autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul.