Povestea jucătoarei de tenis care a fost SPERIATĂ de un spectator la Turneul de la Wimbledon: „Scoateți-l afară, pentru că poate are un cuțit”

Publicat: 01 07. 2025, 15:33
Actualizat: 01 07. 2025, 15:41
S-a stins din viață Nicola Pietrangeli

Jucătoarea de tenis kazahă Yulia Putintseva (30 de ani, locul 33 WTA) a trăit clipe de groază, luni, în prima zi de concurs a Turneului de la Wimbledon. Ea a pierdut în fața americancei Amanda Anisimova (23 de ani, 12 WTA), în două seturi, scor 0-6, 0-6, dar problema a fost alta pentru ea.

Yulia Putintseva / FOTO – Profimedia

La un moment dat, în timpul jocului, sportiva din Kazahstan l-a atenționat pe arbitru că un spectator ar avea la el un cuțit. Ulterior, într-o pauză, ea a izbucnit în lacrimi pe bancă.

„Scoateți-l afară, pentru că poate are un cuțit”, a spus Putintseva, după ce l-a identificat pe spectator, potrivit Adevărul, care citează Sport Bible.

Mai mult, a precizat că nu va continua să joace până nu va fi scos în afara arenei. Ea, însă, nu s-a mai putut concentra și a pierdut partida în mod clar, în doar 45 de minute.

Primul set a durat 20 de minute, în timp ce al doilea s-a terminat după 25 de minute.

FOTO – Profimedia