Povestea TULBURĂTOARE a unei badante românce din Italia: „Aștept doar să treacă ziua. Dar, din păcate, începe alta. Am ticuri nervoase”
Lilia este o femeie din România care a plecat în Italia pentru un trai mai bun. Acasă, se confrunta cu o sărăcie lucie: copiii nu aveau cu ce să se încalțe și împărțeau același creion colorat. Ca să nu mai vorbim de mâncare, care trebuie cu atenție drămuită.
Românca, a cărei indentitate a fost protejată, a povestit cum este viața ei de migrant și cum și-a început „cariera” de badantă în Italia. La început, românca a povestit că a lucrat ca îngrijitoare pentru un cuplu.
„Lucram la o familie, erau doi bătrâni, dar trebuia să îngrijesc soțul. Soția îmi punea pe farfurie doar cantitatea și tipul de mâncare pe care ea o decidea, iar asta mă lovea în față mai rău decât un pumn. În timp ce îi îngrijeam soțul zi și noapte”, a povestit Lilia.
„Lucrez și trimit bani acasă. Nu am nimic. Nu visez la nimic. Aștept doar să treacă ziua”
Ea a mai povestit că munca și conviețuirea în casă cu o persoană vârstnică nu este deloc ușoară. „Foarte des mi se spunea: voi, româncele, veniți aici, nu plătiți facturi la lumină, nu faceți cumpărături, consumați fără griji tot ceea ce aveți nevoie, noi plătim și vă dăm și salariul. Ar trebui să fiți recunoscătoare!”, scrie Rotalianul.
Acum, viața ei s-a mai schimbat într-o oarecare măsură. A găsit un loc mai bun de muncă, dar stresul își spune oricum cuvântul. Familia o controlează și când trebuie să meargă la toaletă:
„Ceea ce mă îngrijorează acum este aparenta lipsă de viitor și zâmbet. Aici, în familia pentru care lucrez, am totul. Lucrez și trimit bani acasă. Nu am nimic. Nu visez la nimic. Aștept doar să treacă ziua. Dar, din păcate, începe alta. Am ticuri nervoase. Totul este planificat de mult timp în funcție de nevoile lor, nu de ale mele. Merg la toaletă dimineața și la ora 14. Apoi seara.”
Femeia trimite bani în România, dar nu sunt niciodată suficienți. De asemenea, trimite colete la fiecare două luni. Ar putea să se limiteze doar la bani, dar vrea să știe că încă există, că este prezentă, vrea să pregătească pachete și să audă la telefon dacă puloverul este potrivit sau dacă celui mic îi plac jucăriile.
„Le-am trimis bani pentru mâncare, lemne etc. ‘Mulțumesc mult, mamă! Ce ne-am face fără tine!’, mi-au zis. Da! Am plâns, îmi era milă de copiii mei și am mulțumit lui Dumnezeu pentru munca mea de aici. Cu câteva zile în urmă am trimis pachete. Pulovere, pijamale, ciocolată, scutece pentru nepotul meu, jucării (i-am trimis un tren electric), șampon și șosete. Mi-au spus: ‘Mami, orice ne trimiți este bine, aici nu avem nimic. Toți banii îi cheltuim pe mâncare!”
Vă recomandăm să citiți și: