Prefectura Capitalei solicită Metrorex să ia măsuri pentru prevenirea răspândirii COVID-19

Publicat: 28 10. 2021, 07:36
Foto - caracter ilustrativ: Mediafax Foto

Sosirea garniturilor la același peron în stațiile aglomerate trebuie să se realizeze, pe cât posibil, alternativ, pentru a nu fi înregistrate valori crescute ale traficului de călători la metrou.

La orele de vârf se pot introduce trenuri suplimentare, au transmis reprezentanții Prefecturii Capitalei.

După controale pe magistrale de metrou, prefectul Capitalei, Alexandra Georgiana Văcaru, le-a cerut celor de la Metrorex SA măsuri pentru evitarea aglomerației, atât în stații, cât și în trenuri, scrie antena3.ro.

Printre cele mai importante măsuri se numărăr redistribuirea personalului de pază în stațiile cu trafic intens de călători, în intervalele orare 7-10 și 16-19.

Totodată, sosirea trenurilor la același peron, în stațiile aglomerate, trebuie să se realizeze, pe cât posibil, alternativ, pentru a nu avea valori crescute ale traficului de călători, într-un interval scurt de timp.

Este nevoie de trenuri suplimentare, precizează prefectul.

„Când am mers în control la metrou, alături de agenți ai Poliției Metrou, am găsit stații și trenuri aglomerate, la orele de vârf. Înțeleg necesitatea de a ajunge la destinații la anumite ore, însă trebuie conștientizat caracterul special al situației în care ne aflăm și, astfel, să găsim împreună soluții pentru evitarea aglomerării. Sper ca reprezentanții Metrorex să găsească resursele pentru a reduce timpii de sosire în stații”, declară prefectul Alexandra Georgiana Văcaru.

Călătorii sunt sfătuiți să respecte măsurile anti-COVID și îndrumările speciale de călătorie transmise în stații.

Implementarea propunerilor specialiștilor Metrorex va avea loc în următoarele zile.