Premieră la Oradea! Operație dificilă, pentru scoaterea unei tumori cerebrale, desfășurată cu pacientul TREAZ care a vorbit în timpul intervenției

Publicat: 31 03. 2023, 14:37
Actualizat: 31 03. 2023, 14:38
Foto caracter ilustrativ: Shutterstock

Premieră la Oradea! O operație dificilă, pentru scoaterea unei tumori cerebrale, a fost desfășurată cu pacientul treaz care a vorbit pe parcursul intervenției chirurgicale. 

Pacientul în vârstă de 66 de ani, cu o tumoră cerebrală, a fost salvat printr-o intervenţie chirurgicală efectuată în premieră în judeţul Bihor, acesta fiind treaz şi conştient în timpul procedurii şi solicitat să vorbească şi să numere, relatează Agerpres.

”Pacientul prezenta o tumoră cerebrală de 2 centimetri, localizată la nivelul lobului temporal stâng. S-a dispus rezecţia tumorală cu ajutorul microscopului. Deoarece tumora era situată într-o zonă cu funcţionalitate importantă, echipa operatorie a decis utilizarea în premieră a unei tehnici de anestezie speciale, numită ‘asleep-awake-asleep’ (adormit-treaz-adormit). Aşadar, la începutul intervenţiei, pacientul a fost adormit, iar după efectuarea procedurii până la nivelul durei mate, pacientul a fost trezit.

Echipa a început astfel partea de rezecţie a tumorii cu pacientul treaz pe masa de operaţie. Pentru a localiza cu precizie traiectul de intrare, pacientul a fost stimulat să vorbească de către psihologul din cadrul secţiei de Neurologie, în timp ce medicii neurochirurgi interveneau asupra tumorii. Pacientului i s-a cerut să numere şi i s-au arătat imagini, capacitatea acestuia de a răspunde şi de a reacţiona ajutându-i pe medici să identifice punctele de incizie”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Judeţean Bihor.

Operația a durat patru ore

Operaţia a durat patru ore şi a decurs bine, iar pacientul nu îşi va putea aminti momentele de conştienţă din timpul intervenţiei. Tumora a fost excizată cu succes, iar pacientul a fost adormit din nou, pentru a se coase incizia.

Bîrbatul a fost operat pe data de 27 martie, în cadrul secţiei de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor. Această premieră medicală a fost posibilă datorită strânsei colaborări dintre Secţia Clinică Neurochirurgie, Secţia Clinică ATI şi psihologul din cadrul Secţiei Clinice Neurologie I, iar echipa operatorie a fost coordonată de către dr. Alin Blaga, medic primar neurochirurgie.

Pacientul şi-a revenit post-operator şi este în stare stabilă, urmând să îşi continue tratamentul oncologic, potrivit reprezentanților spitalului, scrie g4media.ro.