Preşedintele Nicuşor Dan a invitat, luni, la discuţii reprezentanţii sindicatelor – SURSE

Publicat: 12 06. 2025, 16:22
Actualizat: 12 06. 2025, 16:32

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a invitat luni, de la ora 8:00, la discuţii la Palatul Cotroceni, reprezentanţii sindicatelor, potrivit unor surse din Administrația Prezidențială. Invitația a venit joi, după un protest al sindicatelor în zona Palatului Cotroceni.

La discuții au fost invitați reprezentanți de la organizațiile sindicale Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” a organizat, joi, un protest la Cotroceni, reclamând lipsa unei consultări reale a societăţii.

Aceștia au cerut, printre altele, o reformă fiscală echitabilă, stoparea măsurilor de austeritate, care „lovesc în lucrători şi cetăţeni”, redimensionarea „corectă” a administraţiei publice, „nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană”, reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor pentru partide şi parlamentari şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială.

La miting au participat și membri ai Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.

Foto: Mediafax

CITEȘTE ȘI:

PROTESTUL Cartel ALFA s-a încheiat. Sindicaliștii, nemulțumiți de măsurile fiscale pentru reducerea deficitului bugetar

Liderii PSD, PNL, USR și UDMR, noi discuții cu Nicușor Dan despre măsurile fiscale, la Palatul Cotroceni