Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se adresează luni Parlamentului român

Publicat: 04 04. 2022, 10:21
Volodimir Zelenski / Sursă Foto: Profimedia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa luni seară, de la ora 19:00, Parlamentului român. Deputatul Pavel Popescu a anunţat pe Facebook, săptămâna trecută, că Zelenski va vorbi în Parlament.

Deputatul PNL spune că a avut întrevedere cu o delegaţie ucraineană, formată din reprezentanţi speciali ai preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cât şi membri ai corpului diplomatic ucrainean. În delegaţie au fost prezenţi: Oleksandr Bankov, secretar de stat al MAE al Ucrainei, Yliia Hryshyna, deputat al Radei Supereme al Ucrainei, Paun Rohovei, Însarcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei în România şi Petro Stoian, secretar II al Ambasadei Ucrainei în România.

„Partea ucraineană ne-a transmis salutul și multumirile Președintelui Zelenskyy. Totodată, delegația și-a exprimat recunoștința cu privire la asistența umanitară venită din partea României cât și pentru demersurile aflate în desfăsurare, menite să sprijine mai concret poporul ucrainean în apărarea țării și a valorilor democratice”, a scris Pavel Popescu pe Facebook.