Președintele va convoca o ședință CSAT cu privire la situația de la granița Ucrainei cu Rusia | VIDEO

Publicat: 22 04. 2021, 14:26
Actualizat: 22 04. 2021, 15:18

This browser does not support the video element.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că va convoca săptămâna viitoare o ședință CSAT (Consiliului Suprem de Apărare a Țării) în care să fie discutat subiectul privind tensiunile dintre Ucraina și Rusia.

Acesta spune că autoritățile române sunt îngrijorate cu privire la situația din estul Ucrainei.

„Situația este îngrijorătoare. Au apărut tensiuni în zona Mării Negre, cu accent special pe zona de graniță de est a Ucrainei. Noi urmărim cu foarte mare atenție aceste lucruri, să nu-și imagineze cineva că noi stăm și așteptăm informații de la alții. Nu, noi dăm informații altora, pentru că avem servicii foarte performante pe această zonă. Am avut mai multe discuții cu ministrul Apărării și cu conducătorii de servicii specializate. Cunoaștem foarte bine situația din teren și tensiunile de acolo ne preocupă foarte mult. Suntem extrem de îngrijorați. Însă situația este una care trebuie extrem de atent evaluată, nu doar militar și securitar, ci și diplomatic”, a spus Klaus Iohannis.

Ședință CSAT săptămâna viitoare

Iohannis a anunțat că va convoca, cel mai probabil săptămâna viitoare, o ședință a CSAT referitoare la tensiunile din regiunea Mării Negre.

„Voi convoca pe săptămâna viitoare o ședință CSAT dedicată special acestei zone de tensiune din Marea Neagră și acumulării de trupe pe granița de est a Ucrainei. Nu vreau să intru în foarte multe detalii de tip militar, nu este cazul, nu se face, dar vreau să îi asigur pe români că noi suntem pe fază”, a mai spus șeful statului.

Situația dintre Rusia și Ucraina, tot mai tensionată

Situația dintre Moscova și Kiev este tot mai tensionată, în contextul în care Rusia ar fi mobilizat trupe la granița cu Ucraina.

Marți, Volodimir Zelenski l-a invitat pe omologul său rus, Vladimir Putin, la o întâlnire în cadrul căreia să discute încetarea conflictului din regiunea ucraineană Donbas, dar și atenuarea tensiunilor dintre cele două țări.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc de intensificarea ciocnirilor în Donbas, unde trupe ucrainene luptă cu separatiştii sprijiniţi de Rusia, într-un conflict despre care Ucraina afirmă că s-a soldat cu 14.000 de morţi începând din 2014.

Kievul, susținut de NATO, acuză Rusia că ar fi trimis trupe la frontiera estică a Ucrainei și în peninsula Crimeea, anexată în 2014.

La rândul său, Rusia a denunțat „activitatea provocatoare” a Statelor Unite și NATO în regiunea Mării Negre.