Prima REACȚIE oficială a Spitalului Floreasca, după imaginile cu GÂNDACI de la Centrul de Arși: „Rezultatele vor fi făcute publice”
Oficiali ai Spitalul Floreasca au trimis o primă reacție, la solicitarea GÂNDUL, după ce o pacientă a făcut publice poze cu gândaci, din salonul în care era internată la Centrul de Arși al spitalului. Imaginile sunt revoltătoare pentru România anului 2025, într-un loc în care curățenia ar trebui să fie literă de lege. Alexandru Rogobete, actualul ministru al Sănătății, a avut o poziție dură după incidentul din spital, sesizând oficial Colegiul Medicilor din România și cerând declanșarea unei anchete disciplinare privind aplicarea protocolului terapeutic de analgezie în acest caz.
„Există, în desfăşurare, o anchetă internă a unei comisii medicale multidisciplinare”
„În acest moment, la nivelul unității noastre este în derulare un control al Inspecției Sanitare de Stat, împreună cu Corpul de Control al Ministerului Sănătății şi Colegiul Medicilor Bucureşti, ce vizează aspectele semnalate în spațiul public. De asemenea, există în desfăşurare o anchetă internă, a unei comisii medicale multidisciplinare, care analizează situația atât din punct de vedere medical, cat şi administrativ. În momentul finalizării acestor anchete, rezultatele vor fi făcute publice”, a fost răspunsul primit de la Spitalul Floraesca, după incidentul sesizat de pacientă.
Întrebări despre cazul de la Centrul de Arși, la care așteptăm răspunsuri concrete
Redăm, mai jos, întrebările pe care jurnaliștii GÂNDUL le-au trimis către managerulSpitalului Floaresca. Așteptăm, ca după, finalizarea controlului, să primim răspunsuri detaliate și la întrebările noastre.
- Când v-a sesizat pacienta această situație și ce măsuri au fost luate după reclamație?
- Ați primit și alte reclamații similare, referitoare la condițiile din Centru de Arși al spitalului? Dacă răspunsul este afirmativ, câte astfel de sesizări sau reclamații ați primit de la începutul anului 2025?
- Controlul cerut de ministrul Sănătății s-a încheiat sau este încă în desfășurare? Ați primit sancțiuni în urma acestui control?
- Ați avut și alte controale la spital, după reclamații ale pacienților? Când au fost aceste controale și cum s-au finalizat?
- Aveți un contract pentru curățenia la Centrul de Arși cu o firmă sau faceți curățenie cu personalul propriu? Dacă aveți un contract, vă rog să ne spuneți când a fost semnat, cu ce firmă și până când este valabil.
- Ce fel de substanțe se folosesc la curățenia din Centrul de Arși și din spital? Când a fost încheiat contractul pentru aceste substanțe și cu ce firmă?
- După ce ați constatat prezența unor insecte în Centrul de Arși al spitalului, ați solicitat și intervenția unei firme de dezinsecție? Dacă răspunsul este afirmativ, vă rog să ne menționați când a fost făcută această dezinsecție și cu ce firmă.
- Pacienta care a reclamat prezența gândacilor în salonul în care a stat s-a plâns și de lipsa analgezicelor. Cum comentați această situație?
- Are spitalul resursele necesare să acopere acum nevoile reale și urgente ale unui mare ars ajuns în centrul dedicat acestor pacienți?
„Vă scriu ca pacient care a suferit de durere într-un spital public”
Alina Alexandru – pacienta internată, care a donat piele pentru sora ei, arsă pe 70% din corp în urma unui incendiu – a fost cea care a povestit ceea ce a văzut în salonul de la Centrul de Arși al Spitalului Floreasca, mai exact gândaci și furnici.
Descrierea făcută este una stupefiantă, într-un loc în care igiena sanitară ar trebui să fie fără cusur, pentru a fi evitate infecțiile, care ar putea fi fatale pentru viața pacientului cu un sistem imunitar precar.
Femeia a trimis o scrisoare și în atenția ministrului Sănătății, povestind calvarul prin care a trecut în zilele petrecute la Centrul de Arși de la Spitalul Floreasca.
„Vă scriu azi, nu ca sora a pacientei din rezerva nr 5 de la Centrul de Arși-Floreasca. Va scriu ca cetățean care a primit ingrijiri medicale în spitalul Floreasca, în perioada 16-25.06.2025. Va scriu din perspectiva DONATORULUI DE PIELE, adică a cetățeanului care a plătit la propriu cu pielea de pe el pentru lipsa unei bănci de piele. Vă scriu ca pacient care a suferit de durere într-un spital public. Am stat 7 zile într-un pat de spital, așteptând să se termine timpul cu durere. Știam că nu va fi la nesfârșit. Mi se spusese că durerile vor fi prezente pentru 1-2 săptămâni. Apoi, vor fi înlocuite de disconfort, iar ulterior va trece cu totul.
Dl. Rogobete, durerea fizică a fost mai puternică decât dorința mea de a îmi salva sora. Au fost momente când nu am putut strânge din dinți suficient și am plâns, am rugat să mi se dea ceva. O luam razna! Mă dobora durerea și nu puteam accepta că singurul mod în care Lavinia poate trăi este să trecem amândouă prin iad. Dădusem deja pielea de pe mine, chiar să fie nevoie să mă zbat în acel carusel al unei dureri cum nu mai întâlnisem? Nu puteam accepta și am plâns, i-am deranjat și i-am “stresat” pentru că ceream îndurare, ceream să ni se dea ceva și noua, să putem gestiona durerile.
Dl. Rogobete, nu ceream opioide. Ceream ceva, orice, atât cât să putem trăi cu durerea care mă sfârteca. Simțeam cum cineva mă face bucatele, cum ard și cum se desprind părți din mine. Și asta nu în timpul interventiei. Eu vă vorbesc despre zilele de după. Zilele alea în care aștepti să cadă pansamantele hemostatice și să crească pielea le loc”, a povestit femeia, într-un mesaj emoționant.
„Eu m-am trezit într-o dimineață cu gândacul, atârnat așa la perfuzie”
„Am început să pun întrebări cu referire la cum stăm cu infecțiile în perioada în care eram și eu internată, pentru că Lavinia primea cinci antibiotice și, deși întrebam tot timpul de ce i se administrează, cu ce infecții ne luptăm, mi se spunea că nu avem încă rezultatul probelor acteriologice și că i se dau preventiv. Eu fiind acolo, vedeam ochii mei care sunt problemele în ceea ce privește igiena, în ceea ce privește gândaci, Pe lângă gândacii pe care i-ați văzut și dumneavoastră în poze eu am mai avut o situație când, încercând să mă ridic din pat și să folosesc baia, m-au năpădit furnicile la propriu. Unul era în baie, unul era agățat de perfuzia mea.
Eu m-am trezit într-o dimineață cu el, atârnat așa la perfuzie. Am început să țip. Acela care este agățat de un tifon, este gândacul cu care eu m-am trezit dimineață. acum cu pare. A venit asistentă și am cerut să vină să curețe. Au încercat să cumva să spună ca este și vina mea, întrucât ei de două zile nu îi spălau cu substanța care avea la bază clor, eu făcând o reacție alergică, anterior acestui moment și atunci, într-adevăr, pentru a mă proteja au renunțat la a mai folosi clor.
Eu am făcut poza pentru a-i trimite doamnei asistente șefă cu care discutasem cu o zi înainte despre curățenie și despre faptul că fusesem problema cu furnicile și o rugasem să se ia măsuri, pentru că mă temeam de faptul că Lavinia ar putea lua mult prea multe infecții și i-ar fi fost fatale”, a declarat Alina Alexandru, sora pacientei, pentru Digi24.
Ministrul Sănătății: „Nu voi face niciun pas înapoi”
Încă de săptămâna trecută, ministrul Sănătății a trimis la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală Corpul de Control al ministrului, dar și Inspecția Sanitară de Stat pentru a verifica igiena din unitatea medicală, dar și contractele de curățenie.
„Am dispus încă de săptămâna trecută un control amplu prin Inspecția Sanitară de Stat, care vizează aspectele semnalate privind igiena, infecțiile asociate asistenței medicale și respectarea protocoalelor de dezinsecție. În paralel, Corpul de Control al Ministerului Sănătății efectuează o anchetă administrativă privind contractele de curățenie, dezinsecție, deratizare, precum și situația stocurilor de analgezice”, adaugă Rogobete.
Alexandru Rogobete atrage atenția că „nu va tolera abateri de la obligația fundamentală a oricărui cadru medical.”
„Sunt hotărât să iau toate măsurile necesare. Nu accept nicio explicație fără argumente și nu tolerez abateri de la obligația fundamentală a oricărui cadru medical: grija față de pacient. Controlul este în desfășurare, iar la finalizarea acestuia vom face public raportul complet. Pacienții trebuie protejați, ascultați și tratați cu demnitate. Nu voi face niciun pas înapoi”,încheie ministrul Sănătății.
Sursa FOTO: colaj Gândul / foto Monica Althamer facebook
RECOMANDAREA AUTORULUI: