PRIMA țară de pe Pământ care a intrat deja în 2024 / Imagini spectaculoase din Australia

Publicat: 31 12. 2023, 13:34
Imagini spectaculoase din Australia, de Anul Nou

Lumea începe deja să intre în 2024. Insula Kiribati, situată în Oceanul Pacific, a intrat deja în 2024 la ora 12.00, ora României, având un avans de 14 ore faţă de Greenwich Mean Time (GMT).

Apoi, la ora 13:00 a României, Tonga, Samoa şi părţi din Noua Zeelandă au ajuns în 2024.

Australia a intrat în 2024

A urmat rândul Australiei să intre în noul an şi o mare parte a lumii va sărbători deja noul an înainte ca focurile de artificii să fie lansate şi în România la miezul nopţii.


Rând pe rând vor trece în noul an ţările Asiei de Est – din Japonia, China şi cele două Corei, până în Filipine, Thailanda şi Maldive.

Urmează Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, scrie News.ro.

Ultima regiune care intră în Noul An

Primele ţări europene care urmează să întâmpine 2024 sunt Rusia, ţările din Caucaz, apoi vine rândul României, Ucrainei, Moldovei şi al vecinilor din Balcani, dar şi mare parte din continentul african.

Europa de Vest intră în 2024 cu o oră mai târziu.

În Statele Unite, pe coasta de est, noul an vine când în România 2024 se va fi instalat deja de 7 ore. Cei de pe coasta de vest, inclusiv Los Angeles-ul, vor întâmpina noul an duminică la ora 10:00, ora României.

Ultimii locuitori care vor intra în noul an sunt cei din Hawaii, Tahiti şi Samoa Americană. La ei, 2024 ajunge când în România va fi deja 1 ianuarie, ora 13:00.

Paradoxal, ultima regiune care va intra în 2024, insulele Samoa Americane, tot din Pacific, la aproape 24 de ore după primul popas al noului an pe Pământ, se află la doar aproximativ 2.000 de kilometri de Kiribati