Primăriță din Mehedinți, acuzată că a BĂTUT crunt un localnic. De la ce a plecat scandalul și cum se apără edilul

Publicat: 02 04. 2024, 22:48
Actualizat: 02 04. 2024, 22:52

This browser does not support the video element.

Un bărbat de 68 de ani, din comuna Greci, judetul Mehedinți, susține că a fost bătut crunt de primărița din localitate, Aurelia Mosoarcă, și de doi consilieri locali, pentru că i-a spus acesteia că nu o votează la următoarele alegeri locale. Bărbatul a ajuns la spital, cu răni grave.

„Doamna primar este bătăuşa din sat.(…) El e unul care spune în faţă că nu votează cu primărița. N-a votat niciodată. De asta e și bătut”, spune sora victimei.

Conflictul s-ar fi agravat și în momentul în care bărbatul i-a reproșat primăriței că folosește mașina instituției pe care o conduce în interes personal, informează Antena 3.

Primăriță din Mehedinți, Aurelia Mosoarcă, acuzată că a bătut un localnic

Sora victimei face acuzaţii grave și spune că nu este prima dată când fratele său este agresat de edilul comunei.

„(…) A mai fost bătut de doamna Mosoarcă, în 2008. Am actele. Atunci a fost bătut pentru APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-n.r.)”, mai spune sora bărbatului bătut de primărița din Mehedinți.

Acum, bărbatul are nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale, însă nu necesită internare.

„Prezenta un traumatism cranio-facial, traumatism coloană lombară, un traumatism membru superior și inferior drept”, a precizat Elena Bolboi, purtător de cuvânt al Spitalul Județean de Urgență (SJU) Drobeta Turnu Severin.

La rândul ei, primărița comunei Greci neagă toate acuzațiile care i se aduc.

„Nu știu despre ce e vorba, eu sunt la serviciu. Nu, fiecare votează ce vrea, fiecare face ce consideră”, spune Aurelia Mosoarcă, primar comuna Greci, Mehedinţi, aflată la al doilea mandat.

Poliția face acum cercetări în acest caz, pentru loviri sau alte violențe.

VIDEO – Antena 3