Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, urmărit PENAL pentru abuz în serviciu, în cazul unor angajări din administraţia publică a oraşului

Publicat: 27 10. 2023, 15:26
Actualizat: 27 10. 2023, 15:27
Soos Zoltan, primarul municipiului Târgu Mureş / Sursa foto: Facebook

Soos Zoltan, primarul municipiului Târgu Mureş, este urmărit penal de DNA pentru săvârşirea a patru infracţiuni de abuz în serviciu.

Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş a comunicat Consiliului Local al municipiului că primarul Soos Zoltan este urmărit penal pentru mai multe fapte de abuz în serviciu în dosarul angajărilor din administraţia publică a oraşului şi a dat detalii despre posturile care au fost ocupate.

Prin ordonanţa DNA – Târgu Mureş din 23 mai 2023 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Soos Zoltan, primarul municipiului Târgu Mureş, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de abuz în serviciu, relatează Agerpres.

Dosarul vizează transferul unei persoane de la Primăria Sângeorgiu de Mureş, unde era personal contractual şi nu funcţionar public, pe funcţia de director al Direcţiei pentru Asistenţă Socială; transferul secretarului comunei Livezeni pe o funcţie de consilier juridic I la UAT Târgu Mureş, fără înştiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, precum şi angajarea a patru noi consilieri personali, pe lângă cei doi existenţi, prin depăşirea numărului de posturi prevăzute în organigramă.