Prognoza meteo pentru Florii, 1 Mai și Paşte. Va NINGE de sărbători?!

Publicat: 22 04. 2024, 08:45
Actualizat: 22 04. 2024, 13:59

După temperaturi de vară, în România s-a întors iarna, temperaturile coborând în unele zone sub limita de îngheț, iar ninsorile și-au făcut apariția în zonele de munte, dar și în nordul țării. 

Elena Mateescu, direcorul ANM, spune când se va termona episodul de iarnă.

”Vremea va intra într-un proces ușor de încălzire. Astfel, ne vom apropia din nou de ceea ce înseamnă maxima unei zile de vară 24-25 de grade. Dar avem stațiuni unde înregistrăm strat de zăpadă consistent”, a spus Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.

Prognoza meteo pentru Paşte, Florii şi 1 Mai

Însă, potrivit directorului ANM, de Paște, vremea ar putea fi mai călduroasă și fără precipitații abundente.

”Estimarea pentru următoarele patru săptămâni și mai ales și ultima intervalul 29 aprilie – 6 mai, care cuprinde perioada Sărbătorilor pascale, arată o vreme ușor mai caldă în jumătatea estică, cu abateri termice pozitive mai mari chiar în zona litoralului.

Acest lucru poate indica faptul că în perioada respectivă putem să avem o vreme în general frumoasă.

Nu excludem ca și ultima lună de primăvară, practic, care reprezintă și cea mai instabilă lună a primăverii și cea mai caldă, să aducă din nou aceste tendințe de vreme schimbătoare și cu variații semnificative”, a mai precizat Elena Mateescu.

Sursa foto: Shutterstock