Proiecte de aproape 300 de milioane de lei, aprobate la Primăria Capitalei pentru patru spitale din București

Publicat: 10 11. 2022, 15:39

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, joi, patru proiecte care prevăd investiții de peste 1,4 miliarde de lei (peste 286 de milioane de euro) la patru spitale importante din Capitală, respectiv „Victor Gomoiu”, „Alexandru Obregia”, „Sfânta Maria” şi Filantropia. Banii ar urma să fie obținuți prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Unul dintre proiectele aprobate joi de CGMB stipulează aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru înființarea unui „centru de excelenţă în oncopediatrie în cadrul Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu”, se arată în proiectul de hotărâre.

Potrivit proiectului, valoarea totală a investiţiei este de 327 de milioane de lei, cu tot TVA.

Centrul de tratament ar urma să aibă un regim de înălţime -2S+P+5E.

„Se va asigura consultarea, evaluarea şi diagnosticarea lunară pentru circa 1.000 de copii bolnavi de cancer, iar pentru diversele proceduri medicale oncopediatrice, 6.000 de copii bolnavi anual, în spaţii moderne amenajate special”, se arată în proiectul votat joi.

Centru de transplant multi-organ în cadrul Spitalului Clinic „Sfânta Maria”

Al doilea proiect prevede amenajarea unui centru de psihiatrie pediatrică, care să funcționeze în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, cu o valoare de peste 60 de milioane de lei.
Al treilea proiect votat joi în CGMB prevede realizarea unui centru de transplant multi-organ în cadrul Spitalului Clinic „Sfânta Maria”.

Indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect sunt în valoare de peste 610 milioane de lei.
De asemenea, s-a votat un proiect care prevede extindere Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, prin construirea unui corp nou de clădire. Valoarea totală a investiţiei este estimată la 453 de milioane de lei, cu tot cu TVA.