PSD nu vrea funcții/ Sorin Grindeanu: „Noi nu pretindem în acest moment absolut nimic”
Negocierile care vor fi demarate în curând pe marginea formării noului guvern scot la iveală un Partid Social Democrat care nu pretinde „absolut nimic în acest moment”. Liderul interimar al partidului, Sorin Grindeanu, a declarat luni că social-democrații vor participa la discuțiile pentru formarea unui guvern cu un „mandat deschis”.
În ședința de luni, de la PSD, a fost votat noul purtător de cuvânt al PSD, și anume deputatul Florin Manole. Președintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu, a mai vorbit și despre ceea ce se dorește, în urma unei prime runde de discuții referitoare la formarea noului guvern.
„E un mandat deschis, noi mergem la discuții, ceea ce e foarte corect, în niciun caz negocieri, fiindcă dacă vrei să te duci la negocieri ar trebui să pretinzi ceva. Noi nu pretindem în acest moment absolut nimic”, a declarat Grindeanu, după ședința de la PSD.
Grindeanu nu exclude organizarea unei consultări extinse care să includă primarii și consilierii județeni social-democrați pentru a-și exprima punctul de vedere asupra viitorului politic al partidului. PSD are și „linii roșii”.
Acesta a mai precizat că în această săptămână nu a consultat „baza partidului”, iar luni a avut loc doar o întâlnire cu membrii Biroului Permanent Național.
„S-ar putea să decidem să facem o consultare mai largă, astfel încât inclusiv primarii partidului, consilierii județeni să își spună punctul de vedere”.
De asemenea, liderul social-democrat a reamintit faptul că discuțiile nu vizează funcții sau portofolii ministeriale, dar PSD nu va accepta diminuarea investițiilor în România sau reducerea veniturilor cetățenilor, indiferent de discuțiile politice viitoare.
Aspecte care sunt considerate de social-democrați „linii roșii de bun simț” peste care PSD nu va trece niciodată. El a precizat că orice scădere a investițiilor în infrastructură sau în alte domenii este inacceptabilă pentru partid.
CITEȘTE ȘI: