Scenariu de coșmar: Lui Putin i-ar trebui mai puțin de 24 de ore pentru a ataca și a CUCERI Bucureștiul / Cel mai vulnerabil punct din România

Publicat: 06 04. 2024, 13:30
Actualizat: 06 04. 2024, 13:32

Mai puțin de 24 de ore pentru a învinge România. Atât i-ar lua lui Vladimir Putin să atace și să cucerească Bucureștiul. Dificultăți în deplasarea trupelor și muniției NATO, influențele rusești în țările vecine și un punct slab din teritoriu ar permite obținerea unei victorii în scurt timp. E un scenariu de coșmar, dar posibilitatea unui atac rusesc în România sperie NATO.

Mai mult, odată cu războiul din Ucraina, trupele Moscovei sunt la mai puțin de 500 de kilometri de București. Mai exact în Crimeea. Și flota navală din Marea Neagră este gata de acțiune.

Aceste scenarii negre apar enumerate în raportul CEPA (Centrul de Analiză a Politicii Europene) coordonat de generalul armatei americane Ben Hodges. O acțiune a Kremlinului ar paraliza Europa. De aceea, NATO investește în apărare, scrie Il Messaggero.

„Poarta Focșani”, cel mai vulnerabil punct

Există două căi posibile analizate pentru un eventual atac rusesc. Cel mai îngrijorătoare este o operațiune la sol a Rusiei prin „Poarta Focșani”. Acesta este considerat punctul cel mai critic pentru apărarea României, dar și cea mai mare slăbiciune a granițelor NATO. Este o parte a teritoriului Bucureștiului între Dunăre și Siret.

Potrivit experților militari, armata rusă, poziționată pe coasta de nord-vest a Mării Negre, ar urma să ajungă în capitală în puțin peste 24 de ore, arată sursa citată.

De asemenea, orașele Tulcea și Galați și Brăila se află în prima linie în cazul unei debarcări pe Dunăre a rușilor.

Ca să poată proteja acest punct strategic, trupele NATO ar trebui să ajungă rapid, pentru că forțele armate ale României ar fi învinse încă din prima zi a unei eventuale confruntări cu Rusia, conform unei simulări de război făcută în 2019 la Academia Forțelor Terestre de la Sibiu, și care a stat la baza studiului CEPA.

Conform analizei CEPA, deși pare de necrezut, o intervenție a NATO în cazul unei invazii rusești în România „ar putea să nu fie atât de facilă”. Motivele? Situația precară a infrastructurii și a comunicațiilor din zonă.

În caz de atac, strategia de apărare ar necesita mobilizarea între 60.000 și 100.000 de soldați, precum și resurse considerabile de echipamente și muniție. Ar fi nevoie de 20 de milioane de litri de păcură și de 12.000 de tone de muniție.