Puțini șoferi știu asta! Ce trebuie să faci înainte de a pleca la drum cu mașina pentru a NU lua o amendă uriașă

Publicat: 03 05. 2023, 14:14
Actualizat: 03 05. 2023, 14:19

Recent, Codul Rutier a fost schimbat, după ce Guvernul a adoptat hotărârea nr. 130/2023 prin care a fost modificat şi completat Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din România. 

Noile reguli te pot face să primești o amendă usturătoare pentru lucruri banale, în aparență. De exemplu, mașinile care au probleme cu sistemul de iluminare nu ar trebui să circule pe drumurile publice. În caz contrar, dacă riști să ieși pe stradă cu o mașină cu defecte la sistemul de iluminare, riști o amendă uriașă.

Ori dacă vei circula cu geamurile murdare ale maşinii te poți trezi cu o amendă destul de mare. Potrivit Codului Rutier 2023, poți primi între 870 și 1.160 de lei amendă, dacă mizeria de pe geam obstrucționează vizibilitatea. Așadar, înainte de a pleca la drum, asigură-te că îți curăți temeinic geamurile mașinii.

Însă, amenda rămâne la latitudinea polițistului rutier, pentru că în lege nu este specificat cât de curat trebuie să fie geamul mașinii.

Noul cod rutier te poate lăsa fără permis rapid

Noile reguli te pot lăsa fără permis rapid. Astfel, retragerea permisului de conducere poate fi dispusă de poliţist în cazul în care acesta are probe sau indicii temeinice că un şofer a consumat alcool sau substanţe interzise, iar acesta refuză testarea în vederea stabilirii concentraţiei de alcool pur în aerul expirat sau a prezenţei în organism de substanţe psihoactive.

Una dintre cele mai importante modificări se referă la posibilitatea pe care poliţiştii rutieri o au acum de a retrage permisul de conducere al unui şofer ”până la ora 08.00 a zilei următoare, dar nu mai puţin de 12 ore”.  Noile reguli prevăd faptul că titularul permisului de conducere va primi o dovadă înlocuitoare, însă fără drept de circulaţie, scrie avocatnet.ro.