Raed Arafat susține că nu a oferit nicio declarație cu privire la demisia sa, în contextul tragediei de la „Matei Balș”: „Dacă nu avem o știre, o fabricăm”

Publicat: 31 01. 2021, 15:03
Actualizat: 31 01. 2021, 15:25
Raed Arafat. Sursă foto: MEDIAFAX/FOTO

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a scris într-o postare pe pagina sa de Facebook că nu a oferit nicio declarație cu privire la demisia sa, în contextul tragediei de la „Matei Balș”, subliniind că „dacă nu avem o știre, o fabricăm”.

După principiul « dacă nu avem o știre, o fabricăm » România Tv, preluată de Știri pe Surse si Capital, au publicat o declarație veche de a mea care era răspuns dat într-un anumit context, unui jurnalist ca și cum ar fi o nouaădeclarație dată recent în urma tragediei de la Matei Bals. Eu nu am dat declarații sau răspunsuri la întrebări despre demisie sau aspecte legate de aceasta tema în relatie cu tragedia de la Bals. Consider că structurile de interventie, aflate in coordonarea DSU, si-au făcut treaba și au salvat multe vieti prin modul profesionist în care au intervenit, îndeplinându-si misiunea pentru care exista foarte bine”, a scris Raed Arafat pe pagina sa de Facebook.

„Demisia!”, „Jos Guvernul!”, „Ruşine să vă fie!”

Partidul AUR a organizat, sâmbătă, începând cu ora 17.00, un protest la Ministerul Sănătății, în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș”. În jurul orei 18.00, aceștia au plecat într-un marș spre Piața Victoriei şi apoi spre Institutul ”Matei Balş”, scandând „Demisia”, „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, „Ce vrem noi e și pentru voi”.

Partidul AUR a solicitat vineri demisia de urgenţă a Ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a coordonatorului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, în calitate de responsabili morali ai tragediei de la Institutul Matei Balş, precum şi a managerului interimar Maria Niţescu, ca responsabilă directă.

Ce spune George Simion (AUR)?

„Am venit astăzi, în faţa Ministerului Sănătăţii, pentru a spune stop batjocurii din ţara noastră. Ne-au condus toţi: PSD, PNL, USR. Sunt aceeaşi gaşcă care fură banii de la sănătate, care fură banii de la educaţie, care fură banii pentru autostrăzi, care ne omoară cu zile de 31 de ani.

De ce nimeni nu a organizat un protest imediat după incendiu? Pentru că în România se iese la protest doar la comandă. Acum trei luni, acest ministru cerea demisii şi cerea măsuri de urgenţă. De o lună, este ministru, a luat urgent acele măsuri? Nu am văzut, după cum nu am văzut să fie contestat cel care supervizează toate achiziţiile din domeniul sănătăţii – Raed Arafat”, a spus liderul AUR.