Rafila a semnat: Picii bolnavi de cancer au acces în Spitatul Oncologic de Copii Marie Curie. Dar, mai e nevoie de un pix oficial

Publicat: 04 04. 2024, 19:48
Actualizat: 04 04. 2024, 20:10

Rafila a semnat, joi, ordinul prin care aprobă noua structură a Spitalului Oncologic de Copii Marie Curie. Clădirea a fost construită și dotată de Asociația „Dăruiește Viață”, exclusiv din donații și sponsorizări, și va găzdui primul Spital de Oncologie și Radioterapie pediatrică din țară. Practic, Statul acceptă, cu fițe, un cadou, un spital public pentru care nu a cheltuit un leu.

Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că a avizat structura modificată a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie. Autorizația sanitară va fi eliberată și de DSP la începutul săptămânii viitoare.

Aprobarea Ordinului vine după ce, în ultimele zile, fondatoarele Asociației Dăruiește Viață – Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu – au acuzat public faptul că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, tărăgănează semnarea Ordinului care, împreună cu avizul DSP, va permite intrarea primilor pacienți copii în spital.

Pacienții mai au nevoie de o semnătură

În acest moment, mai este necesar un singur pas pentru ca spitalul să își deschisă porțile pentru primii pacienți: un aviz de la DSP, pentru care Direcția de Sănătate Publică ar urma să vină la spital chiar săptămâna aceasta, potrivit surselor HotNews.ro.

Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu spuneau că au predat Spitalului Marie Curie, odată cu noua clădire, și „200 și ceva de bibliorafturi cu dosare tehnice” care stau la dispoziția autorităților pentru a fi verificate.

HotNews.ro îi solicitase săptămâna aceasta ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să explice public motivele pentru care autorizarea noii clădiri de spital întârzie și să prezinte public procedura exactă, demersurile parcurse deja pentru aprobarea spitalului și cele care mai erau necesare. Răspunsul ministrului Sănătății era în așteptare, la momentul aprobării acestui Ordin.

Citiți și: GÂNDUL LIVE. Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, fondatoarele „Dăruieşte viaţă”: Faptul că oamenii și-au pus încrederea în noi și au donat ne-a ajutat să construim un spital modular la Elias / Vrem să facem ceea ce statul nu a reușit