Război în Orientul Mijlociu, ziua 470. Acordul de încetare a focului în Fâșia Gaza intră în vigoare duminică, 19 ianuarie

Publicat: 18 01. 2025, 07:00
Actualizat: 18 01. 2025, 10:11
Război în Orientul Mijlociu, ziua 535. Papa Francisc cere „încetarea imediată” a atacurilor israeliene în Fâșia Gaza / Sursa FOTO: Shutterstock

Negociatori din Egipt, Qatar, SUA și Israel au convenit, la Cairo, asupra „tuturor dispozițiilor necesare pentru punerea în aplicare” a acordului de încetare a focului în Fâșia Gaza, a informat presa de stat egipteană.

Citând o sursă egipteană informată, Al-Qahera News a raportat că discuțiile tehnice purtate în acest scop la Cairo „s-au încheiat într-o notă pozitivă”.

Negociatorii au convenit să înființeze o sală de operațiuni comună la Cairo „pentru a asigura o coordonare eficientă și respectarea condițiilor armistițiului”.

Sub rezerva undei verzi finale a guvernului israelian, acesta ar urma să intre în vigoare duminică, 19 ianuarie 2025, însoțit de primele eliberări de ostatici israelieni în schimbul celei de prizonieri palestinieni, în condițiile acordului anunțat la mijlocul săptămânii, a declarat sursa.

Reprezentanți din Egipt, Qatar, Statele Unite, Israel și teritoriile palestiniene vor participa la această celulă.

600 de camioane de ajutor umanitare pe zi

În cursul discuțiilor de vineri, negociatorii au convenit, de asemenea, să faciliteze intrarea a 600 de camioane de ajutor pe zi, în conformitate cu acordul, a indicat sursa. După mai bine de 15 luni de război, cabinetul de securitate israelian a aprobat acordul de încetare a focului cu Hamas, care a fost înaintat guvernului israelian vineri seară.

Camioane așteaptă de partea egipteană a frontierei, iar Ministerul egiptean de Externe a lansat un apel joi la o distribuire rapidă, sigură și eficace a ajutorului umanitar. Miercuri, anunțând acordul, președintele american Joe Biden a declarat că acesta „va crește ajutorul umanitar indispensabil civililor palestinieni”.

Loviturile israeliene au făcut peste 100 de morți în rândul palestinienilor după anunțul de miercuri privind acordul, potrivit serviciilor de urgență din Fâșia Gaza.

Încetarea focului ar urma să intre în vigoare duminică, cu o zi înaintea învestirii președintelui ales al SUA, Donald Trump.