Prima pagină » Actualitate » Megascandal între Ponta și Fritz pe marginea „salvării” Șantierului Naval Mangalia. Ce îi reproșează fostul premier șefului USR, chiar la postarea în care acesta lăuda „reușitele” lui Miruță și Darău

Megascandal între Ponta și Fritz pe marginea „salvării” Șantierului Naval Mangalia. Ce îi reproșează fostul premier șefului USR, chiar la postarea în care acesta lăuda „reușitele” lui Miruță și Darău

Olga Borșcevschi

Un schimb dur de replici a izbucnit între fostul premier PSD Victor Ponta și președintele USR, Dominic Fritz, pe tema „salvării” Șantierului Naval Mangalia. După ce liderul USR i-a felicitat pe miniștrii din Guvernul demis, Radu Miruță și Irineu Darău, pentru finalizarea procedurii de vânzare a șantierului, Ponta a intervenit chiar în secțiunea de comentarii a postării și l-a acuzat că prezintă drept un succes politic o operațiune care, în realitate, ar însemna pierderea controlului statului român asupra șantierului.

Controversa apare după ce CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia şi liderul pieţei de restructurare şi insolvenţă din România, a anunțat vineri vânzarea şantierului, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 de euro, fără TVA. Câştigătorul licitaţiei este Rheinmetall Real Estate România SRL. (Mai multe detalii AICI)

Sondaj Gândul


Crezi că Nicușor Dan a făcut alegerea potrivită cu desemnarea premierului Luca Niculescu?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Dominic Fritz: „Şantierul Naval Mangalia a fost salvat”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat vineri seară, pe Facebook, că miniştrii USR Radu Miruţă şi Irineu Darău „au reuşit ceea ce PSD-iştii spuneau că e imposibil”, respectiv salvarea Şantierului Naval Mangalia-2 Mai.

Acesta a reamintit că, în septembrie 2025, angajaţii protestau în faţa Ministerului Economiei.

„Şantierul era împins spre faliment, iar soluţia pregătită înainte ca Radu să ajungă ministru era să fie vândut pentru doar 10 milioane de euro. A ieşit în faţa oamenilor şi le-a cerut să aibă încredere, că putem salva şantierul. Radu şi Irineu au făcut un plan: au introdus şantierul în programul SAFE, i-au adus comenzi şi i-au redat valoarea. Astăzi, procedura de adjudecare s-a încheiat la 138 de milioane de euro. Nu la 10 milioane, cum voiau PSD-iştii (…) Urmează şi urlete că «ne-am vândut străinilor», dar numai trădare nu poţi numi salvarea unui şantier românesc de la dispariţie, cu investiţii şi comenzi pentru Armata Română. Miniştrii USR le strică combinaţiile şi le mai şi demontează minciuna că toate partidele sunt la fel şi că nimic nu se poate schimba. Ba se poate! Radu şi Irineu au demonstrat-o şi îi felicit pentru asta”, a mai transmis liderul USR.

Acesta a adăugat că, oricând USR va pleca de la guvernare „rămâne în plus şi un şantier salvat, mii de locuri de muncă asigurate şi un stat mai puternic în NATO”.

Ponta îl acuză pe Fritz că prezintă pierderea șantierului drept o victorie

Victor Ponta a reacționat sâmbătă la postarea lui Fritz. Fostul premier a comentat chiar la postarea acestuia de pe Facebook, precizând că operațiunea reprezintă, de fapt, pierderea participației majoritare pe care statul român o deținea anterior.

„Acesta este cel mai plin de minciuni mesaj pe care l-am vazut vreodată în politică (și am văzut multe). Cică «au salvat santierul»! L-au «salvat» ca e închis și oamenii dați afară; înainte Statul Român avea 51% și acum e al lui Rheinmetall in totalitate; și cei 138 de milioane euro date lui Damen (nu statului roman) sunt date din banii de SAFE împrumutați de Statul Român”, a scris fostul premier PSD.

Comentariul lui Ponta nu a fost singura reacție critică la adresa lui Dominic Fritz. Și alți comentatori au pus sub semnul întrebării afirmațiile privind salvarea șantierului, precizând că vânzarea activelor unei societăți aflate în insolvență nu ar trebui prezentată drept succes al Guvernului.

„Domnule președinte al USR, această încercare de a transforma o lichidare silită de active într-o victorie ideologică arată o totală desconsiderare a realității economice. Nu este vorba despre nicio «salvare» guvernamentală, ci despre o procedură forțată derulată în instanță prin lichidator, în urma căreia statul român a fost deposedat definitiv de toate cele 51% din acțiuni. Suma de 138 de milioane de euro reprezintă prețul minim stabilit prin licitații repetate după reducerea succesivă a valorii din cauza managementului defectuos, iar acești bani nu ajung la bugetul țării, ci pleacă direct către creditori.

Să clamați întărirea statului în NATO când România își pierde complet proprietatea asupra infrastructurii de la Marea Neagră constituie un exercițiu cinic de marketing politic de la vârful partidului dumneavoastră.

În timp ce folosiți această dramă industrială pentru a lansa atacuri politice, realitatea tehnică arată că activele țării au fost curățate de obligații pe spatele contribuabililor pentru a fi cedate libere de sarcini”, a scris un internaut.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, la coada Europei la plata profesorilor. De ce profesorii din Vest câștigă de peste trei ori mai mult
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Victoria de etapă a României în lupta pentru bugetul Uniunii Europene
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Cum a ajuns Andreea Popescu să-l înșele pe Rareș Cojoc cu antrenorul Dan Alexa, de fapt: 'Și s-a...
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli