Război în Ucraina, ziua 1.592. Rusia anunță că loviturile ucrainene asupra Sankt Petersburgului nu vor rămâne „fără răspuns”
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 5 iulie 2026, în a 1592-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Armata rusă a promis să riposteze la atacurile cu drone și rachete ucrainene care au vizat în noaptea de vineri spre sâmbătă regiunea Sankt-Petersburg.
„Nu va rămâne fără un răspuns adecvat”
„Tentativa lui V. Zelenski de a avaria infrastructuri civile ale Federației Ruse nu va rămâne fără un răspuns adecvat din partea forțelor armate ruse”, a anunțat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.
În raportul zilnic, rușii informează că au doborât în timpul acestui atac 494 de drone și rachete ucrainene „Flamingo”, precum și nouă muniții de lansatoare de rachete multiple HIMARS, furnizate de Washington. Aceste bombardamente nu s-au soldat nici cu victime, nici cu pagube majore, potrivit autorităților ruse.
Una dintre dronele ucrainenilor a lovit zona unui terminal petrolier, provocând „probleme tehnice, care au fost rezolvate”, și nu au existat victime, afirmă rușii. O altă dronă doborâtă s-a prăbușit pe situl complexului istoric al Palatului Peterhof, din apropiere de Sankt-Petersburg, fără a face pagube. De asemenea, resturi de drone au căzut în portul Vîsoțk, în apropiere de frontiera cu Finlanda, a declarat Aleksandr Drozdenko, guvernatorul regiunii Leningrad. Potrivit armatei ruse, loviturile ucrainene au vizat o duzină de regiuni, între care cea a Moscovei, provocând în același timp pene de curent și sistarea alimentării cu apă în regiunea frontalieră Belgorod.
Loviturile asupra Sankt Petersburgului, al doilea oraș din Rusia, de unde este originar președintele Vladimir Putin, intervin după un atac asupra Kievului care s-a soldat cu 30 de morți în această săptămână.
Zelenski: „Lovituri reușite asupra Kronstadt”
La rândul său, Volodimir Zelenski a afirmat că baza navală Kronstadt, de la Sankt-Petersburg, a fost lovită: „Forțele de apărare ale Ucrainei au lovit infrastructuri petroliere portuare care generează venituri pentru războiul purtat de Rusia și au avut loc de asemenea lovituri reușite asupra Kronstadt, o țintă militară importantă”.
Aceste atacuri au antrenat închiderea timp de mai multe ore a trei aeroporturi din nord-vestul Rusiei – Kaliningrad, Pskov și Sankt-Petersburg.