Război total în Sectorul 1: Alexandru Pânișoară și-a anunțat candidatura pentru Primărie

Publicat: 14 01. 2023, 09:42
Actualizat: 14 01. 2023, 09:47

Concurența vine de unde se aștepta cel mai puțin Clotilde Armand. Alexandru Pânișoară, cunoscut în zona civică, și-a anunțat oficial candidatura pentru Primăria Sectorului 1, din partea Partidului Umanist Social Liberal.

Alexandru Pânișoară este de ani de zile activ în zona urbanismului, fiind implicat pe partea civică, iar în 2020 a înființat Asociația pentru Dreptul Urbanismului, prin intermediul căreia a contribuit la îmbunătățirea calității serviciilor publice în domeniul dezvoltării urbane.

De altfel, PUSL a anunțat că acesta este profilul candidaților săi, persoane neimplicate politic, sau oameni politici apropiați sau implicați în zona civică, profesioniști în domeniile în care activează.

Pânișoară a ales PUSL, decizie care, spune el, a fost cât se poate de firească.

„Decizia înscrierii mele în PUSL a fost una la fel de firească precum cea de a candida, pentru că doar cu viziune, competențe, cunoaștere, pricepere, determinare, onestitate și o echipă puternică pot atinge obiectivele asumate. Echipa PUSL întâlnită la Sectorul 1, formată din oameni tineri și entuziaști ca mine, a făcut ca această decizie să fie una foarte ușoară”, a declarat Alexandru Pânișoară.

Alături de el, PUSL a validat alți trei candidați pentru 2024, Picu Apostol Roman, pentru municipiul Galați, Victor Torcea, pentru orașul Anina, județul Caraș-Severin, respectiv Valentin Ungureanu, pentru cea mai mare comună din județul Timiș, Dumbrăvița.