Războiul din Ucraina ar trebui să se termine în primăvara aceasta, altfel Rusia rămâne fără resurse, estimează un consilier al președintelui Ucrainei

Publicat: 15 03. 2022, 09:06
Sursa: AP / Mediafax Foto

Războiul din Ucraina ar trebui să se încheie până în mai, deoarece Rusia va rămâne fără resurse pentru a continua invazia, a susținut Oleksiy Arestovich, un consilier al șefului de cabinet al președintelui ucrainean, scrie the Guardian, citând un videoclip publicat de mai multe instituții de presă ucrainene.

Reuters raportează că Arestovich a spus că momentul exact va depinde de câte resurse este dispus să angajeze Kremlinul în campanie. „Cred că cel târziu în mai, începutul lui mai, ar trebui să avem un acord de pace, poate mult mai devreme, vom vedea, vorbesc despre ultimele date posibile”, a spus Arestovich.

El a explicat că lumea se află în fața a două posibilități acum: fie va exista un acord de pace încheiat foarte repede, într-o săptămână sau două, cu retragerea trupelor, fie va exista o a doua rundă de lupte grele cu pierderi foarte mari și abia după va fi un acord, cândva la mijlocul lunii aprilie sau la sfârșitul lui aprilie.

Un scenariu „complet nebunesc” ar putea implica, de asemenea, ca Rusia să trimită noi recrutați după o lună de antrenament, a mai spus el. Totuși, chiar și odată ce pacea este convenită, mici ciocniri tactice ar putea rămâne posibile timp de un an, potrivit lui Arestovich, deși Ucraina insistă asupra îndepărtarii complete a trupelor rusești de pe teritoriul său.