Reforma administrației a lui Bolojan, o „shaorma cu de toate” / Culisele discuțiilor dintre primarii NEDUMERIȚI de procentele lui Bolojan
Șefii administrațiilor locale sunt complet bulversați de „marea reformă” inițiată de Guvern, prezentată pe larg de Bolojan și încurcată în coaliție.
Intervine Nicușor Dan, face calcule pe hârtie și le spune liderilor coaliției să nu se mai certe. Aceștia au termen să ajungă la un acord – 15 septembrie. Până atunci, Bolojan face un nou recensământ printre bugetari, pentru că datele de la instituțiile statului, pe care le are, nu seamănă unele cu altele.
„O shaorma cu de toate”
„O shaorma cu de toate”. Așa este caracterizată de primarul din Galați, Ionuț Florin Pucheanu (PSD), reforma administrației locale a lui Bolojan.
Social-democratul explică faptul că, în teritoriu, a ajuns un cap de tabel în care fiecare UAT trebuia să completeze niște date, însă nu li s-a spus și cum să facă acest lucru, mai ales că procedura a fost „atât de bizar gândită”. Rezultatul a fost că aproape 99% dintre aleși au greșit.
„Marea reformă se bazează pe niște date extrem de greșite. Capul de tabel care ne-a fost transmis spre a fi completat, coloana nr 17 care a bulversat pe toată lumea. La fel ca Pachetul 1 și Pachetul 2, semaănă cu un fel de shaorma cu de toate. A fost o formă de shaorma aproape cu de toate”.
Pe de o parte, a fost greșită procedura de introducere a datelor în tabel, iar pe de altă parte a fost și formularea greșită a cerinței, alături de datele eronate și neactualizate, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, mai povestesc șefii administrațiilor locale.
Astfel, în tabelul respectiv și pe baza datelor la nivelul anului 2025, furnizate de Evidența Populației, reducerea administrativă nu arată chiar așa de înspăimântător precum pare la prima vedere.
Însă, nu puține au fost situațiile în care, la nivel de Guvern, au fost colectate date eronate cu privire la numărul populației din fiecare localitate și, prin urmare, rezulta un număr greșit de angajați raportat la fiecare comunitate.
„El a avut la dispoziție niște date greșite. Întrebarea și capul de tabel a fost atât de bizar gândit, încât 99% au greșit. Greșind datele la care te raportezi, evident că dumnealui i-a ieșit producție la hectar foarte mare”, mai spune Pucheanu.
Simularea lui Florin Birta face lumină pe grupul de WhatsApp
Lumină s-a făcut în momentul în care edilii și președinții de consilii județene au trimis pe grupurile lor de WhatsApp simulările cu reducerile de personal din fiecare unitate. Așa au aflat că este o greșeală, undeva.
În momentul în care primarul din Oradea, Florin Birta, a trimis propria simulare și-au dat seama și unde greșeau toți la calcule.
Practic, procentul de reducere de 45% se aplică numai pe aparatul de lucru al primarului, nu la nivelul întregii primării. Iar, la Galați, asta ar fi o reducere de 24 de posturi din 410.
Culisele discuțiilor dintre primarii nedumeriți de procentele lui Bolojan
Episodul cu elucidarea misterului calculelor greșite a fost povestit tot de primarul din Galați, Ionuț Pucheanu:
„Azi (n.r marți, 2 septembrie), pentru prima oară, l-am auzit pe dl premier explicând la ce se va raporta acest procent de 45%. Strict la numărul de angajați din cadrul aparatului de lucru al primarului. Se vor excepta poliție locală, șoferi de autobuz școlar, evidența populației, fonduri europene. Dar, atâta timp cât nu știi să comunici. Ne-am întâlnit de 6 ori, în diferite ședințe cu diferite statute.
Când s-au trimis simulările, Bihor e afectat 23%, Galați 96%. Cum așa?
Toată lumea sau majoritatea au pus cam care e impactarea. La Galați era dezastru, la Cluj, plângea săracu’ Boc cu vorbe, mai erau doi primari de s-aruncau de la parter. Eu îl așteptam pe dl Birta (n.r. Florin, primar Oradea). Când a pus Florin simularea, el câștiga posturi. L-am sunat și l-am întrebat cum câștigă. Câți angajați ai? 474. Cum îți rămân în plus? Ținând cont de logică, că așa m-am luminat și eu. Cel mai probabil, el a avut un dialog mai profund și apropiat de dl Bolojan, i s-a explicat mai bine.”
„Nu noi, autoritățile locale, am creat deficitul la nivel național”
Primarul de la Cugir, liberalul Adrian Teban, spune că datele care au ajuns la Guvern despre Cugir sunt corecte. Edilul are, însă, o problemă cu autorul deficitului: „Dacă Guvernul a făcut aceste deficite, Guvernul să le corecteze, începând cu el”, declară acesta, pentru Gândul.
„Acum am avut acces la datele de la Guvern. Este bine că se iau în considerare datele de la Evidența Populației. Datele de la recensământ nu sunt relevante. Nu noi autoritățile locale am creat deficitul la nivel național. În același timp, suntem conștienți că investițiile din fiecare UAT trebuie susținute cumva.
Dacă noi, la nivel local, lucrăm cu bugete multianuale, ar fi normal ca și la nivel național, Guvernul să lucreze cu bugete multianuale, adică pe cel puțin 3 ani. Aceste chestiuni, în care începem investiții și să nu le mai putem susține pe viitor, să nu mai aibă loc. 10% nu este o reducere de personal care să te pună în situația în care să nu mai putem funcționa.
Posturi efectiv ocupate. Noi nu am fost la nivel maxim de posturi aprobate. Am ocupat 130 din 170. Cu reducerea, trebuie să mă încadrez la 116-120. Ar trebui să disponibilizez vreo 10-15 oameni. Nu este o chestiune cu care să pun în situația că nu funcționează primăriile. Datele pe care le-am văzut în site-ul Guvernului, referitor la Cugir, sunt corecte.”
Teban explică și el de unde a plecat încurcătura cu datele eronate care au ajuns la Guvern prin intermediul mai multor instituții.
„La început, dl prim-ministru ne-a prezentat reducerea de 45% de la recensământ. De aici, încurcăturile. La Evidența Populației sunt mai mulți oameni.
De aici a apărut și reducerea de la 25 la 45%. Să ne facem politicile publice după Evidența Populației. Sunt de acord, dar această reducere să se facă și la nivel central.
Noi suntem în situația asta pentru că, la nivel național, un anumit ministru de Finanțe și un anumit Guvern s-au întins mai mult decât le e pătura. Acum, trebuie să ajustăm.
Ori dacă ajustăm, e normal ca toată lumea să participe această ajustare. Dacă Guvernul a făcut aceste deficite, Guvernul să le corecteze, începând cu el. „
„Reducem cheltuieli, nu oameni care muncesc!”
Gabriel Valer Zetea (PSD), președintele Consiliului Județean Maramureș, spune că la nivelul instituției pe care o conduce s-a trecut deja la reducerea personalului la aproape 50%, încă de la începutul anului.
„Dacă ar pune pe masa coaliției ideea și nu decizia, ar avea de câștigat. Oamenii din coaliție sunt ușor de armonizat. Nu sunt obtuzi. Am participat la câteva ședințe.Reducem cheltuieli, nu oameni care muncesc!”, spune Zetea.
Șefii consiliilor județene așteaptă forma finală
Sunt și șefi de administrații locale sau județene care încă mai așteaptă forma finală, asumată în Parlament, a acestui proiect de reformă.
„Nu vreau să comentez o situație care este la nivel de propunere, pur ipotetică. Vă pot răspunde când avem cifre certe”, spune Cosmin Vasile (PSD), președintele CJ Dolj, pentru Gândul.
„Deocamdată, nu vă pot spune nimic! Să așteptăm varianta finală. Așteptăm asumarea în Parlament”, comentează Virgil Chițac (PNL), primarul Municipiului Constanța
RECOMANDAREA AUTORULUI: