România și NATO, în mijlocul unui fake news privind Transnistria și Republica Moldova. Propaganda rusă insinuează atacuri militare și anexări

Publicat: 26 04. 2022, 20:25
Actualizat: 26 04. 2022, 20:29
Sursa foto - Caracter ilustrativ: Shutterstock

În contextul războiului din Ucraina, propaganda rusă insinuează ideea unui atac al României împotriva Transnistriei, entitatea separatistă prorusă din estul Republicii Moldova.

„În viitorul apropiat, va începe un atac militar împotriva Transnistriei. Iar apoi România plănuieşte să anexeze Moldova”, a declarat, luni, politologul Serghei Markov pentru „Pravda”.

Politologul rus susţine că România ar avea sprijinul NATO în acest sens și susține scenariul unor „represalii politice masive” împotriva ruşilor şi proruşilor din Transnistria.

„România, cu sprijinul NATO şi cu participarea armatei ucrainene, intenţionează să pună mâna pe Transnistria şi să efectueze represalii politice masive împotriva tuturor susţinătorilor Rusiei. Acest lucru va pune Rusia într-o poziţie foarte dificilă. După operaţiunea militară, România plănuieşte anexarea Moldovei”, spune Markov.

Ziarul rus citat menţionează că Serghei Markov nu este singurul care prevede un astfel de scenariu. Anterior, fostul aşa-numit ministru al Apărării al aşa-numitei Republici Populare Doneţk, Igor Strelkov, a spus că deţine informaţii precum că România are în plan „ocuparea” Republicii Moldova.

De asemenea, „Pravda” ţine să sublinieze că aceste declaraţii survin în contextul unor explozii la sediul „Ministerului Securităţii de Stat” din Transnistria.

Conform administraţiei separatiste de la Tiraspol, sediul departamentului său de securitate a fost atacat luni după-amiaza cu un lansator de grenade. Mai multe ferestre ale clădirii au fost sparte. Nu s-au înregistrat victime. Însă separatiştii nu au formulat până acum nicio acuzaţie referitor la posibili atacatori.

Alte două explozii au fost anunţate luni dimineaţă de separatiştii transnistreni. Acestea s-ar fi produs în localitatea Maiak, din raionul Grigoriopol, la 45 de kilometri nord-est de Tiraspol. Imaginile difuzate de partea transtrineană arată două antene de telecomunicaţii afectate.

Republica Moldova și Ucraina, reacții după exploziile din Transnistria

Republica Moldova a pus pe seama unor tentative de tensionare a regiunii exploziile misterioase de la Tiraspol.

„Biroul politici de reintegrare îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu incidentul care s-a produs astăzi în oraşul Tiraspol. Potrivit informaţiei disponibile, persoane neidentificate au efectuat împuşcături din aruncător de grenade asupra sediului aşa-numitei structuri de securitate din regiune. Conform datelor preliminare nu există victime sau persoane rănite. Obiectivul urmărit de incidentul de astăzi ţine de crearea pretextelor pentru tensionarea situaţiei de securitate în regiunea transnistreană, ne-controlată de autorităţile constituţionale. În acest context, Biroul politici de reintegrare cheamă la păstrarea calmului şi împreună cu instituţiile naţionale competente monitorizează evoluţiile cazului menţionat”, se arată într-un comunicat al autorităților moldovene, citat de Adevărul.

La rândul său, Ucraina a denunţat o provocare din partea Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB).

„În mod evident, acest caz este una dintre numeroasele măsuri provocatoare organizate de FSB (serviciul de securitate rus) pentru a insufla panică şi sentimentul anti-ucrainean”, a fost reacția Ministerul ucrainean al Apărării.

Moscova a ameninţat deja Chişinăul

Săptămâna trecută, un comandant rus a dat de înţeles că Republica Moldova este în vizorul ţării sale.

Într-o declaraţie făcută la o reuniune a întreprinderilor din cadrul complexului militaro-industrial rus, Rustam Minekaev, adjunctul comandantului Districtului Militar Centru, a spus că Moscova urmăreşte în cea de-a doua fază a războiului preluarea controlului total asupra regiunii Donbas, precum şi asupra sudului Ucrainei, pentru tăierea accesului la mare şi sufocarea exporturilor ţării vecine.

Mai mult, potrivit lui Minekaev, controlul asupra sudului Ucrainei îi va permite Rusiei „să sară în ajutorul” separatiştilor din Transnistria.

„Controlul asupra sudului Ucrainei înseamnă, de asemenea, un culoar către Transnistria, unde observăm, de asemenea, cazuri de opresiune a populaţiei rusofone”, a susţinut el.

Autoritățile de la Kiev au denunţat noul obiectiv militar al Moscovei și spun că „apetitul Moscovei continuă să crească”.

„De-acum încolo obiectivul ei în sudul Ucrainei este accesul spre Transnistria, unde susţine că ruşii sunt oprimaţi. Evident că următoarea ţintă a armatei de jefuitori şi violatori este Republica Moldova. Ceea ce dovedeşte încă o dată că Ucraina luptă astăzi pentru securitatea Europei”, a reacţionat pe Twitter consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak.