România vrea să cumpere trei sisteme UAS Bayraktar TB2 a câte șase platforme. La cât se ridică investiția pentru înzestrarea Armatei

Publicat: 01 09. 2022, 09:57
Sursa foto: baykartech.com

Ministerul Apărării solicită acordul Parlamentului pentru a cumpăra trei sisteme Bayraktar TB2, evaluate la 300 de milioane de dolari, conform unui document transmis Legislativului.

„Achiziția sistemelor de aeronave bară echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2 are în vedere implementarea Țintelor de Capabilități repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. De asemenea, contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în anul 2040. Astfel, prin această achiziție vor fi asigurate echipamente cu destinație militară și sisteme de armament în sprijinul unor categorii și comandamente de forțe ale Armatei, pentru realizarea unor structuri de forțe flexibile, cu un spectru larg de capabilități specifice secolului XXI, cu mijloace care să îi asigure supraviețuirea în câmpul tactic, o cunoaștere situațională extinsă și o putere de foc mărită”, se arată în documentul justificativ al solicitării, citat de G4Media.

Documentul prevede achiziția a 3 sisteme UAS Bayraktar TB2 a câte 6 platforme aeriene cu capacități de lovire a țintelor, împreună cu un pachet de suport logistic inițial și echipamente specifice de instruire și antrenament.

„Sistemele UAS menționate sunt destinate structurilor din cadrul Forțelor Terestre care acționează în mediul operațional și asigură sprijin informativ în timp real, continuu sau pe durată îndelungată, concomitent cu posibilitatea angajării țintei, bară a pune în pericol integritatea fizică a personalului aeronavigant”, potrivit Ministerului Apărării.

Valoarea contractului de achiziție, fără TVA, a fost estimată la 300 milioane USD, pe baza datelor de fundamentare colectate până la acest moment. Totuși valoarea exactă finală va fi stabilită în urma derulării procedurii de achiziție, arată sursa citată.

Dronele Bayraktar TB2 au un preț estimativ de minimum un milion de dolari, cele mai multe costă între 1 și 2 milioane de dolari, în funcție de dotări, potrivit siteurilor specializate în tehnică de luptă. Ele au avantajul de a fi ușor de întreținut în comparație cu alte armamente de înaltă tehnologie, de exemplu, MQ-9 Reaper costă 32 de milioane de dolari, potrivit Forbes.