Românii ar consuma de trei ori mai mult alcool față de media omenirii. O singură bere pe zi poate duce la dependență

Publicat: 18 07. 2025, 21:51
Actualizat: 18 07. 2025, 22:58

Sunt statistici care arată că un român bea, în medie, aproape 17l de alcool pur pe an, triplu față de media globală de 5,5l . Îngrijorător este că tot mai mulți adolescenți și copii consumă chiar tărie. Dar și o bere pe zi predispune la alcoolism, avertizează toxicologii.

În miezul verii, berea curge în valuri, iar șiprițul și cocktail-urile îi răcoresc și pe mulți români. Ce știe și ultimul băutor este că doar apa potolește setea, în timp ce alcoolul deshidratează, zice TVR.

Ce au descoperit toxicologii!

Orice cantitate de alcool consumată zilnic produce modificări în organizarea sistemului nervos central. Putem vorbi la două-trei luni de consum deja de instalare a unei stări de dependență care poate să determine chiar simptome de sevraj, zic toxicologii.

Mai întâi apare însă dependența psihică, arată medicii. Alcoolul de la început, o stare plăcută de euforie chiar, pe care cei mai mulți vor s-o simtă iar și iar, și câte un pic pic pic, vorba celebrului cântec de petrecere. Nici nu-și dau seama că nu mai pot sta o zi fără băutură.

Sunt statistici care plasează România pe primul loc în clasamentul mondial al consumului și abuzului de alcool. Avem foarte multă producție domestică, avem foarte multă reclamă, avem un acces al minorilor foarte mare, remarcă specialiștii.

Alcoolul atacă creierul în formare

Alcoolul atacă însă creierul în formare. Nu-l oferiți niciodată minorilor, spun medicii. Din pandemie, a crescut numărul celor care ajung la spital din cauza abuzului de alcool. Cu stomacul, pancreasul și ficatul afectate, ei sunt acum primii pe listele de transplant hepatic.

Abuzul de alcool cauzează jumătate din cazurile de ciroză hepatică și de cancer, un sfert din cele de pancreatită și diabet și 7% din cele de hipertensiune, AVC și infarct. Afectează potența, crește agresivitatea, duce la tulburări de somn, depresie și chiar la suicid.

Citiți și: Românii sunt pe primul loc la consumul de ALCOOL în Europa