Românul dispărut în Lefkada a fost găsit înecat după 5 zile de căutări

Publicat: 14 07. 2022, 18:30
FOTO: Facebook, arhiva personală

Românul de 25 de ani, care a dispărut în apele mării din Lefkada duminică, 10 iulie, a fost găsit înecat.

În prima zi de vacanţă, acesta s-a făcut nevăzut chiar sub privirile prietenilor, pe o plajă fără salvamari, duminică, în jurul orei 18, pe plaja Mylos din Lefkada.

Băiatul ar fi intrat în apă, deși erau valuri foarte mari, s-a scufundat şi nu a mai ieşit la suprafaţă. Prietenii lui nu l-au mai văzut, au început să-l caute în toată zona, dar nu l-au găsit şi au alertat autorităţile, conform surselor Observator.

Autorităţile portuare, dar şi persoane fizice cu bărci, au căutat în toată zona, până la căderea nopţii, potrivit jurnaliştilor greci.

Cine este tânărul găsit după 5 zile de căutări

Tânărul care s-a înecat în Grecia este fiul lui Constantin Dinu, primarul din localitatea doljeană Amărăştii de Jos.

Radu Dinu, în vârstă de 25 de ani, iubea sportul şi îi plăcea mult să înoate, spun apropiații. Abia aştepta să-şi ia concediu şi să meargă împreună cu prietenii în Grecia, au povestit prietenii pentru adevarul.ro.

„Era prima lui zi de vacanţă. Suntem distruşi. Sperăm într-o minune. Era un băiat extraordinar, respectuos şi vesel. Iubea sportul, participa la competiţii, avea mulţi prieteni. Nu ne vine să credem…”, a declarat o prietenă de familie.

Potrivit presei elene, părinții tânărului au participat ei înșiși la căutarea fiului lor, cu o barcă gonflabilă.