Rușii au cucerit centrala nucleară de la Cernobîl. Peste 400 de bombardamente ale forțelor ruse au fost înregistrate joi

Publicat: 24 02. 2022, 19:58
Actualizat: 24 02. 2022, 20:08
Cernobîl/ sursă FOTO: Profimedia

Trupele rusești au câștigat joi seara controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl, unde au fost raportate lupte în cursul zilei, anunță consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak, citat de Reuters. Autoritățile ucrainene raportaseră că militarii ruși au pătruns în Ucraina de pe teritoriul Belarusului prin zona unde se află centrala nucleară.

Soldații ruși ar fi intrat în zona din jurul fostei centrale nucleare de la Cernobîl, unde ar fi distrus o instalație de depozitare a deșeurilor nucleare, relatează Reuters.

Un consilier al ministrului de interne ucrainean a confirmat că trupele ruse au ajuns în zona Cernobîl din direcția Belarus, arată sursa citată. La câteva ore după aceste declarații trupele rusești controlau deja centrala nucleară.

Tot de pe teritoriul Belarusului au fost lansate joi patru rachete balistice în direcția dus-vest, spre Ucraina, a informat Centrul ucrainean Stratcom.

În total, până joi după-masă Ministerul ucrainean de Interne a înregistrat 392 de bombardamente din partea forțelor ruse.

„Bătălia continuă practic pe întreg teritoriul central și de sud-est al Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

Șase poduri au fost distruse – în regiunile Kiev, Cernohov, Donețk și Kerson, a mai spus el.

Armata rusă a anunţat, tot joi după amiaza, că a distrus 74 de instalaţii militare, între care 11 aerodromuri, în Ucraina, unde Moscova a lansat în cursul dimineţii o operaţiune militară de amploare.

”Ca urmare a atacurilor forţelor armate ruse, au fost distruse 74 de instalaţii terestre ale infrastructurii militare ucrainene. Aceasta include 11 aerodromuri ale Forţelor aeriene”, a anunţat la televiziune purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov.

Rusia a lansat în zorii zilei de joi o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial.