Burduja clarifică candidatura lui Cîrstoiu: „Mergem înainte cu ÎNCREDERE în domnul Cîrstoiu, e un om direct, va răspunde tuturor întrebărilor”

Publicat: 17 04. 2024, 18:24
Actualizat: 17 04. 2024, 18:37

This browser does not support the video element.

Sebastian Burduja, vicepreședintele PNL, a clarificat în cadrul unei conferințe de presă a Coaliției, ce a avut loc azi, viitorul candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la primăria Capitalei. Burduja și-a exprimat încrederea în Cătălin Cîrstoiu, menționând că rămâne, în continuare, singura opțiune a alianței pentru alegerile electorale.

Sebastian Burduja, unul dintre coodonatorii de campanie ai lui Cătălin Cîrstoiu, la alegerile primăria Capitalei, a comentat zvonurile cu privire la retragerea candidaturii acestuia. Burduja a menționat că îl consideră pe medicul Cîrstoiu un „om corect” și nu poate fi vorba de ieșirea acestuia din cursa pentru funcția de edil.

„În momentul acesta, domnul Cîrstoiu este candidatul desemnat de alianță. Este corect să mergem înainte cu încredere în domnul Cîrstoiu și, așa cum am ajuns să îl cunosc în ultimele săptămâni, dânsul e un om direct. Sunt convins că va răspunde tuturor întrebărilor. Veți avea ocazia să-l întrebați tot ce considerați de cuviință, zilele acestea n-am urmărit astăzi, pentru că mă concentrez pe ce se întâmplă aici. E un subiect pe care domnul Cîrstoiu, așa cum a spus și domnul prim-ministru Ciolacu, îl va lămuri cu siguranță.”, a declarat Burduja

Victor Ponta comentează candidatura lui Cătălin Cîrstoiu

Victor Ponta că probleme apărute în ceea ce privește candidatura lui Cătălin Cîrstoiu provin mai degrabă din lipsa de organizare și planificare a partidelor politice implicate.

„Dacă ceva începe prost, cu siguranță va merge și mai prost. Adică, săracul, în loc să-l ajute poveștile astea, că se discută la partid că îl schimbă, îi fac foarte rău. Din vina lor și de data asta nu din vina lui Cîrstoiu. Ține de abecedarul politicii și aici nu vorbim de niște partide care s-au înființat acum, de niște oameni care nu se pricep. Vorbim de cele două partide care conduc România de 35 de ani și care niciodată n-au avut atât de mulți bani albi, nu negri, bani albi ca să plătească consultanți ca să facă cercetare.

PSD-ul și PNL-ul au mai mulți bani decât partidele din America. Că vin de la buget banii ăia. În fiecare lună, ca salariul, vin și banii la PSD. Deci când te-ai gândit tu că vrei să-l pui pe domnul Cîrstoiu, mai întâi faci o mega cercetare si după aia îl chemi, înainte să afle lumea.

Cîrstoiu, săracul, nu s-a zis nimic despre el până acum pentru că nu era cazul. Cîrstoiu nu are jocurile astea în picioare. Fuga aia cu jurnaliștii după tine e o chestie pe care n-o mai faci după niște ani de politică”, a afirmat Ponta.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu: Nu putem merge mai departe dacă domnul Cîrstoiu nu clarifică ACUZAȚIILE / Nu riscăm nimic, pentru că nu și-a depus candidatura

Nicolae Ciucă NEAGĂ că ar vrea să-l înlocuiască pe Cîrstoiu: ,,Nu îl putem susţine pe Piedone”

Candidatura lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei va fi înscrisă la Biroul Electoral Municipal pe 22 aprilie, a decis Coaliția