Satul din România care se află pe locul DOI în topul celor mai pitorești localități din Europa

Publicat: 30 11. 2023, 20:28

Faptul că unele din satele românești își păstrează intactă amintirea timpului este apreciat mai ales de cetățenii străini.

De această dată, un sat din județul Sibiu a devenit cunoscut după ce s-a plasat pe locul secund în topul celor mai pitorești localități din Europa, scrie antena3.ro.

Topul este realizat de Culture Critic, un portal cu aproape 1 milion de urmăritori pe rețeaua socială X, care se promovează prin motto-ul „Tradiția nu înseamnă închinarea la cenușă, ci prezervarea focului”.

Administratorii site-ului consideră orașul german Freudenberg, situat în Renania de Nord-Westfalia, drept cel mai pitoresc loc care merită vizitat în Europa.

Pe locul doi în top se află satul Biertan, din județul Sibiu. Localitatea a fost introdusă recent în patrimoniul UNESCO, iar cetatea săsească atestată documentar la 1224 a câștigat deja notorietate în rândul turiștilor de pretutindeni.

Ministrul Culturii: ”8 imobile tradiționale din Situl Rural Biertan sunt în proces de conservare cu fonduri PNRR”

În luna august a acestui an, Raluca Turcan, ministrul Culturii, a anunțat că 8 imobile tradiționale – locuite – din Situl Rural Biertan vor intra într-un proces de conservare cu fonduri obținute din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ruta satelor cu arhitectură tradiţională beneficiază de o finanţare în valoare de 9,78 milioane euro prin PNRR. Această linie de finanţare – destinată unor localităţi din mediul rural românesc – are în vedere faptul că în ultimii ani a avut de suferit imaginea care, în mod tradiţional, conferă valoare culturală localităţilor, garantează calitatea vieţii în comunitate şi prezintă atractivitate pentru vizitator.

Raluca Turcan – care este și liderul organizației județene Sibiu a Partidului Național Liberal (PNL) – a precizat că realizarea unor rute turistico-culturale este un proiect în care comuna Biertan are un loc aparte, fiind ”Una dintre cele mai frumoase și bine conservate așezări săsești din Transilvania”.

”Una dintre cele mai frumoase și bine conservate așezări săsești din Transilvania, comuna Biertan este sub incidența proiectului PNRR, care își propune realizarea unei rute turistico-culturale reprezentative pentru zona săsească din Transilvania.

8 imobile tradiționale, care fac parte din Situl Rural Biertan, locuite, sunt în proces de conservare și vor pune în valoare întregul ansamblu istoric”, a anunțat Raluca Turcan.

Sursa foto: X