Secretarul Apărării al SUA, discuție cu Vasile Dîncu: „Articolul 5 al NATO rămâne primordial”

Publicat: 12 02. 2022, 16:32
Actualizat: 12 02. 2022, 16:44
Foto: Facebook, Vasile Dîncu

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a avut o nouă convorbire prin telefon cu secretarul Apărării al SUA, Lloyd Austin, iar oficialul american a precizat că articolul 5 al NATO râmâne primordial, a transmis, sâmbătă, MapN.

„Discuţiile dintre cei doi înalţi demnitari au avut loc în contextul amplului proces de consultare pe care SUA îl derulează cu România, ca partener strategic important în regiune, precum şi cu alţi aliaţi din cadrul NATO. Temele principale ale convorbirii au vizat ultimele evoluţii complexe ale situaţiei de securitate de la graniţele Ucrainei, respectiv consolidarea prezenţei SUA pe flancul estic al NATO”, au transmis, sâmbătă, reprezentanții MapN.

Potrivit sursei citate, în timpul discuției celor doi oficiali, ministrul Vasile Dîncu a transmis faptul că România urmărește cu îngrijorare evoluția stării de securitate din regiune și este pregătită să adopte, alături de aliați, cele mai potrivite măsuri defensive, în funcție de situația concretă.

„Secretarul apărării al SUA a subliniat angajamentul ferm și solidaritatea țării sale față de aliații europeni, accentuând faptul că Articolul 5 al NATO este și va rămâne primordial. În acest context, ministrul român a transmis aprecierea față de angajamentul SUA pentru securitatea euro-atlantică, respectiv întărirea posturii de apărare și descurajare la Marea Neagră, prin dislocarea Batalionului Stryker, respectiv a unor capabilități aeriene importante ale SUA în bazele din România”, se arată în comunicatul MapN.

Ce prevede articolul 5 al NATO

Potrivit articolului 5 al Tratatului Atlanticului de Nord , părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor părţilor şi, în consecinţă, sunt de acord că, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele va sprijini partea sau părţile atacate.

Sprijinul constă în realizarea imediată, individual şi împreună cu celelalte părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, în vederea restabilirii şi menţinerii securităţii în spaţiul Atlanticului de Nord.