Secretarul general al PSD, Paul STĂNESCU, tulbură „laptele” europarlamentarului PNL Rareș BOGDAN

Publicat: 09 04. 2024, 19:55

Aflat la Buzău pentru lansarea candidaților la alegerile europarlamentare, liberalul Rareș Bogdan a spus că acolo unde au fost administrații liberale „curge lapte și miere”, iar acolo unde au fost din cele „socialiste” n-a fost prea bine. Reacția senatorului social-democrat, Paul Stănescu, n-a întârziat să apară, tot în cadru public; conferința de alegeri a PSD București.

Senatorul social-democrat, Paul Stănescu, n-a întârziat prea mult cu replica la afirmațiile liberalului Rareș Bogdan despre „laptele și mierea” scurse în scop administrativ spre bunăstarea românilor.

Veneam spre Conferința de alegeri a PSD București și îmi făcusem planul pentru a ajunge într-o oră, dar am ajuns într-o oră și jumătate, din cauza traficului. Îmi pare rău, asta e situația. Cât am stat în mașină am avut timp să răsfoiesc și presa. Am văzut o știre cu domnul Rareș Bogdan, care m-a supărat rău, rău de tot. Ne spunea Rareș Bogdan, că acolo unde sunt administrații liberale curge lapte și miere și acolo unde sunt administrații PSD nu e prea bine.

Social-democratul l-a invitat pe liberal „să vorbească despre București”.

Domnu’ Rareș Bogdan, haideți să vorbim de București! Cel mai bun exemplu este Bucureștiul. De aici se dă ora exactă. În 2016-2020, PSD a avut o guvernare bună la București. În 2020-2024, am avut majoritate formată din PNL și USR, iar rezultatele se văd. Ei, după 4 ani de administrație în București, iau sub 15%, noi luăm peste 30%. Oare cine a făcut administrație mai bine, noi sau ei?

Alegerile din 9 iunie, cât și celelalte runde care vor urma, vor decide cu siguranță care dintre candidați au cele mai mari șanse să facă să curgă „lapte și miere” în administrațiile românești.

Citește și:

Liberalii la Buzău: Unde sunt liberali la conducerea județelor curge lapte și miere!

Crin ANTONESCU îl vrea primar pe Cătălin Cârstoiu la BUCUREȘTI