Cine participă la ședința de criză convocată de Ministerul Energiei. Marii consumatori industriali discută reducerea consumului de electricitate

Publicat: 03 08. 2026, 14:53

Peste 100 de reprezentanți ai marilor consumatori industriali participă, luni, la o ședință online convocată de Ministerul Energiei pentru a analiza măsurile necesare în contextul crizei energetice. Discuțiile vizează atât reducerea voluntară a consumului de energie, cât și scenariile în care aceasta ar putea deveni obligatorie.

Întâlnirea, desfășurată începând cu ora 12:00 și condusă de secretarul de stat Cristian Bușoi, reunește peste 100 de reprezentanți ai câtorva zeci de mari consumatori industriali. Potrivit Mediafax, la întâlnirea online sunt reprezentați mari jucători din industrie, printre care ROMCIM, ALRO, ACAROM, Artrom, Azomureș, Tetarom, Kronospan, OMV Petrom, Tenaris, Dacia și Cuprumin.

Măsurile analizate îi vizează pe operatorii industriali cu un consum anual de peste 50 GWh, categorie din care fac parte aproximativ 80 de companii la nivel național.

Peste 100 de reprezentanți ai industriei, la masa discuțiilor. Se discută reducerea voluntară sau obligatorie a consumului

Ședința are loc după ce premierul și ministrul interimar al Energiei, Ilie Bolojan, a anunțat încă de vineri consultările cu marii consumatori de electricitate, pe fondul stării de criză energetică instituită la nivel național.

Potrivit sursei citate, oficialii Ministerului Energiei analizează împreună cu reprezentanții industriei posibilitatea reducerii consumului de energie electrică, fie în mod voluntar, fie prin măsuri obligatorii, dacă situația din Sistemul Energetic Național o va impune. Criza este generată de oprirea unui reactor al Centralei Nucleare de la Cernavodă și de scăderea accentuată a producției hidro, cauzată de nivelul istoric de redus al debitului Dunării.