Şeful Statului Major al Apărării: Familia Armatei României este tristă. Şapte dintre ostaşii săi au plătit preţul suprem în misiunea de salvare a unui camarad

Publicat: 03 03. 2022, 04:00
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu. Sursa FOTO: Facebook

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, îşi exprimă profundul regret după ce șapte militari și-au pierdut viața în urma prăbuşirii unui elicopter IAR -330 Puma, în zona localităţii Gura Dobrogei, judeţul Constanţa. Pilotul aeronavei MiG-21 LanceR a fost găsit decedat ulterior.

Familia Armatei României este tristă. Şapte dintre ostaşii săi au plătit preţul suprem pe timpul îndeplinirii misiunii de salvare a unui camarad. Îmi exprim profundul regret pentru tragicul eveniment! Sunt alături de familiile îndurerate! Sinceră compasiune! Dumnezeu să-i odihnească!”, a scris şeful Statului Major, pe pagina sa de Facebook.

Miercuri seara, o aeronavă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20,03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localităţile Cogealac şi Gura Dobrogei. Au fost declanşate de urgenţă operaţiunile de căutare – salvare, iar un elicopter IAR-330 Puma a decolat spre zona posibilului impact.

Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20,44 şi s-a prăbuşit în zona localităţii Gura Dobrogei, judeţul Constanţa, la aproximativ 11 km de aerodrom.

În accidentul aviatic în care a fost implicat elicopterul IAR 330-Puma şi-au pierdut viaţa 7 militari. Pe lângă cei cinci membri ai echipajului comunicaţi iniţial, urcaseră la bord şi doi salvatori pe mare din cadrul Forţelor Navale Române. Pilotul