Senatorii au adoptat Strategia pentru Biodiversitate cu 81 de voturi „pentru” şi 33 „împotrivă”. Camera Deputaţilor este for decizional
A fost votată Strategia Natională şi Planul de Actiune pentru Conservarea Biodiversitatii 2026 – 2030.
Senatorii au adoptat textul de lege, marţi, cu 81 de voturi pentru şi 33 împotrivă, în calitate de prim for legislativ sesizat.
Una dintre modificările incluse în document prevede că „riscul de poluare trebuie redus cu 50%”, fără ca acest lucru să însemne obligativitatea reducerii la jumătate a cantității de pesticide utilizate în agricultură.
Senatorii PSD s-au pronunţat împotriva strategiei, însă, după introducerea observaţiilor, au votat în favoarea acesteia alături de reprezentanţii USR, PNL şi UDMR.
În ceea ce priveşte ariile protejate, vicepremierul Tanczos Barna a declarat că acest lucru nu este echivalent cu o „interdicţie totală. Proporţie de 90% nu înseamnă interdicţie totală. Sunt zone strict protejate rezervațiile naturale, geoparcurile, parcurile naționale – cu zone strict protejate. Dar ele reprezintă o excepţie. Aria protejată, în general, Natura 2000, nu înseamnă protecţie strictă”.
Strategia naţională și Planul de acţiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030 va merge la Camera Deputaţilor, care este şi for decizional.