SHAORMA, fast-food-ul preferat al românilor, a ajuns să coste cât un fel de mâncare la un restaurant mediu
Shaorma a ajuns să coste cât un fel de mâncare într-un restaurant mediu. Un meniu complet, cu suc și cartofi, sare de 50 de lei, aproape dublu față de acum 5 ani.
Fiind fast-food-ul favorit al românilor, internauţii se revoltă şi spun că poate e timpul pentru un „shaorma Index”, versiunea locală a celebrului Big Mac Index, ca să măsurăm real puterea de cumpărare în România, potrivit Observator TV.
Potrivit sursei citate, cel mai iubit produs rămâne de departe shaorma la lipie cu pui, care costa în 2022, împreună cu o porţie de cartofi costa în jur de 30 de lei. Astăzi, același produs costă 57 de lei, dar se oferă în plus un desert şi o băutură din partea casei.
Meniul la farfurie este ceva mai scump. Era 40 de lei, în urmă cu trei ani, iar acum costă 66 de lei
Dar, chiar şi aşa, românii comandă câte o shaorma la fiercare trei secunde și clienții vânează orice promoție. De altfel, shaorma rămâne în TOP 3 cele mai comandate produse de către români pe platformele de livrare, alături de pizza şi burger.
„Am renunţat la dimensiunile produselor noastre, am făcut o singură dimensiune standard şi am făcut un preţ unic pentru produsul cel mai vândut. Vine în componenţă cu cartofii prăjiţi. Avem şi combo-uri cu suc sau cu desert, dar produsul de bază pleacă de la 33 de lei şi urcă odată cu dorinţele fiecăruia” a explicat managerul unei shaormerii.
„Se simte o schimbare a pieţei. Am crescut treptat, dar întemeiat, în baza unor taxe noi apărute. Preţurile au fost de fiecare dată raportare şi adaptate la inflaţie şi la creşterea materiei prime, mă refer şi la mărirea de salarii. […] Ce-i drept s-a scumpit! Dacă mai am pe cineva să iau cu mine, plătesc destul de mult!” a precizat un alt manager de shaormerie.
La nivel global, economiştii măsoară informal puterea de cumpărare prin Big Mac Index, care foloseşte preţul celebrului sandwich ca indicator comparativ între mai multe state. Shaorma poate fi un barometru autohton pentru evoluţia preţurilor din ultimii anil.
„Nu este exclus să vedem scumpiri de până la 15-20% a shaormei, dacă nu se va apela la astfel de soluții precum reducerea gramajului sau eliminarea unor ingridiente. Niciun vânzător nu va risca să ducă prețurile prea sus pentru simplul motiv că va rămâne fără clienți”, a spus economistul Adrian Negrescu.