Sindicaliștii amenință cu o nouă grevă la metrou. Ion Rădoi: „Și dacă ajungem la CEDO, nu o să cedăm” / Reacția directorului Metrorex

Publicat: 23 04. 2021, 14:39
Actualizat: 23 04. 2021, 14:45
Liderul sindicaliștilor de la metrou, Ion Rădoi / Foto: Gândul.ro / Alexandra Pandrea

Liderul USLM (UNITATEA – Sindicatul Liber din Metrou), Ion Rădoi, a susținut – joi – o conferință de presă, în care a susținut că 1.700 de posturi vor fi restructurate la metrou.

Iar în acest caz –  sau dacă  ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, nu le va oferi angajaților măririle de salarii negociate – angajații vor bloca din nou metroul, așa cum s-a întâmplat recent, când Bucureștiul a fost blocat o zi întreagă. În replică, directorul Metrorex spune că nu a planificat niciun fel de restructurări.

„Avem nevoie de de o suplimentare de 1.000 de locuri de muncă, iar dumnealor, în necunoștință de cauză zic ‘Domnule, trebuie să facem o disponibilizare de 1.700 de locuri’. Și dacă ajungem la CEDO, nu o să cedăm. De data aceasta nu avem de-a face cu o grevă. Sindicatul nu s-a implicat. A fost oprirea voluntară a lucrului, care se poate întâmpla oricând, și azi, și mâine și poimâine”, a transmis Ion Rădoi, citat de Aleph News.

Reacția Metrorex

Directorul Metrorex, Ștefan Paraschiv, spune că nu vor fi concedieri în cadrul companiei: „Nu am cunoștință despre aceste cifre. Ion Rădoi poate să spună orice”.

„Buticarii” de la metrou pierd procesul privind demolarea magazinelor! Ce au decis magistrații Judecătoriei Sector 1

Magazinele de la metrou rămân demolate! Decizia magistraților Judecătoriei Sector 1 nu este definitivă, dar reprezintă încă o lovitură pe care „buticarii” o încasează. După ce le-au fost închise afacerile, comercianții pierd și prima înfățișare din procesul intentat în urma demolării spațiilor din subteran.

Conform portalului just.ro, magistrații Secției a II-a Civile din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București au respins acțiunea formulată în instanță de comercianții de la metrou. Totuși, decizia nu este una definitivă și poate fi atacată în apel, ceea ce este de așteptat să se întâmple.

Un protest al sindicaliștilor de la metrou conduși de Ion Rădoi a paralizat Capitala, pe 26 martie

Vineri, 26 martie, un protest al sindicaliștilor de la metrou conduși de Ion Rădoi a paralizat Capitala, iar peste 250.000 de călători bucureșteni au rămas fără transportul în comun din subteran.

Astfel, în plină pandemie, mijloacele de transport ale Societății de Transport București (STB) au fost supraaglomerate, în urma acestei crize, riscul de infecție cu COVID-19 crescând proporțional.