Sindicaliştii din Ambulanţă se pregătesc de protest, vineri, din cauza legii salarizării

Publicat: 10 06. 2026, 10:49
Proteste și greva foamei în serviciile de ambulanță / Sursa FOTO: GÂNDUL

1.000 de persoane sunt aşteptate să participe pe 11 iunie la protestul organizat de sindicaliştii din „Ambulanţă” România.

Evenimentul va avea loc în intervalul 09.30-10.30, în faţa sediului Ministerului Sănătăţii.

Motivul protestului are legătură cu reducerea sporurilor din proiectul actual de lege a salarizării. Acesta prevede reducerea semnificativă a procentelor pentru sporul de tură, sporul pentru zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, sporul de gardă, precum și cel pentru condiții deosebit de periculoase.

Consecinţa ar fi scăderea veniturilor nete pe motiv că acei coeficienţi de salarizare propuși nu garantează menţinerea veniturilor actuale pentru o mare parte a personalului, în absența adoptării majorărilor solicitate de sindicate.

Pe toată durata protestului, maşinile de ambulanţă vor afişa anunţuri cu „Protest Naţional”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Putin este indignat. Care sunt viitoarele mutări ale Rusiei după alegerile parlamentare din Armenia. „Kremlinul are încă numeroase mijloace de a exercita presiuni”

Premierul demis, Ilie Bolojan, i-a convocat pe liberali în Parlament pentru a decide dacă votează Guvernul Tomac