Sindicaliștii din Căi Ferate continuă protestele „până la soluționarea favorabilă a celor două revendicări”
Ceferiștii se află în cea de-a treia zi de proteste, în fața Ministerului Transporturilor. Sindicaliștii FSTFR(Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România) s-au adunat în fața Palatului CFR, cu pancarte și vuvuzele, și au mai cerut criterii de performanță ca în mediul privat, pentru șefii companiilor și societăților feroviare.
Angajații din sistemul de Transport Căi Ferate se află, pentru a treia zi, în stradă, în fața Palatului CFR. Aceștia vor recuperarea grupelor de muncă grea, plata orelor suplimentare, precum și introducerea unor criterii de performanță pentru managerii companiilor din domeniul căilor ferate. În cazul în care nu le îndeplinesc, șefii să fie demiși.
”Domnule ministru, vă repetăm, nu aprobați planul de măsuri pentru 2025 al CFR Călători. Cereți revizuirea lui și anularea, pentru că altfel veți fi considerat că pe timpul dumneavoastră s-au distrus spitalele CFR, CFR Marfă și acum CFR Călători”, a strigat liderul sindical, Rodrigo Maxim.
Sindicaliștii se plâng, în memoriul transmis Ministerului Transporturilor, de prevederile Ordonanței Trenuleț (OUG 156/2024) și modul în care au fost aplicate la nivelul CFR Călători. Practic, au fost anulate 244 de trenuri, pentru ca mecanicii de locomotivă, șefii de tren, șefii de tură tracțiune, acari și șefi de manevră să nu mai beneficieze de ore suplimentare plătite.
”Acestea sunt funcţiile cu personal insuficient, din cauză că s-au tot pensionat şi s-au tot tăiat posturile rămase vacante prin pensionare şi din cauză că nu se angajează la aceste funcţii deficitare”, se arată în documentul citat. În consecință, operatorul feroviar de stat și-a diminuat prestația în cadrul Obligației de Serviciu Public pe anul 2025. Sindicaliștii solicită să se facă angajări pe posturile vacante, iar până când va fi completată schema de personal să fie plătite orele suplimentare prestate de cei care nu-și pot lua recuperare în termen de 90 de zile”, a mai spus liderul sindical, citat de clubferoviar.ro.
Participanții la protest „sunt hotărâți să protesteze până la soluționarea favorabilă a celor două revendicări, ținând cont de faptul că în locul trenurilor anulate de CFR Călători este posibil să fie introduse alte trenuri ale operatorilor de transport feroviar de călători privați”, au mai spus protestatarii.
CITEȘTE ȘI: