Situația locurilor libere la terapie intensivă: Niciun pat liber la ATI pentru pacienții COVID-19

Publicat: 18 10. 2021, 14:14
Actualizat: 18 10. 2021, 14:15
Sursa foto: Shutterstock

Grupul de Comunicare Strategică anunță, pentru a treia zi la rând, că la nivel naţional nu există în acest moment niciun pat de terapie intensivă disponibil pentru pacienții cu coronavirus. Sunt libere doar paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

Potrivit datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.624 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 336 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

Totodată, la nivel național există o rezervă operațională de 187 de paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.

Din cele 187 de paturi ATI destinate pacienților de COVID-19, 30 de paturi au fost suplimentate Spitalului Clinic de Urgenta „Bagdasar-Arseni”.

“1.764 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2”, a informat GCS.

Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

“Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, a indicat GCS.

Un număr de 10.141 de noi cazuri COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul total al infectărior ajungând în România, luni, la 1.467.401 de cazuri. În ultima zi au fost înregistrate 261 de decese, în timp ce 1.764 de pacienți sunt internați la ATI – cu 14 pacienți în plus față de numărul înregistrat duminică, 17 octombrie. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.427 de teste RT-PCR și 23.183 de teste rapide antigenice.