Situație șocantă la Spitalul Municipal Turnu Măgurele: Muncitori obligați să dărâme un perete al morgii cu un mort de COVID lângă ei. Medic infecționist: “Este un atentat la sănătatea publică”

Publicat: 13 03. 2021, 10:20
Actualizat: 06 04. 2021, 14:33
Spitalul Municipal Turnu Măgurele. Medic infecționist: "Este un atentat la sănătatea publică" foto: Antena3

O situație care ar pune sănătatea și viața în pericol unor oameni simpli, muncitori, la Spitalul Municipal Turnu Măgurele, nu i-au lăsat indiferenți pe medici şi asistente. Aceștia îl acuză pe managerul instituţiei că a obligat muncitorii să lucreze în condiții necorespunzătoare, lângă un mort Covid.

Condițiile de la spitalul din Turnu Măgurele, nepăsarea managerului și achiziţii de milioane de lei în aparatură medicală care stă nefolosită, conturează ce contează cu adevărat în unitățile spitalicești în care ar trebui să primeze viața oamenilor.

Într-un spital în care firele electrice ies din pereţi, prizele pot lua foc oricând, oamenii dorm pe paturi din lemn, iar toaletele sunt un adevărat focar de infecţie, o situație șocantă a fost relatată de cadrele medicale la Antena 3.

Pe lângă acuzațiile referitoare la achizițiile de milioane de lei, managerul spitalului face abuzuri și pune în pericol viața celor din jur.

Muncitori au fost obligați să dărâme un perete al morgii cu un mort de COVID lângă ei

Cadrele medicale relatează că doi muncitori au fost puși să dărâme un perete în morgă, lângă un pacient decedat confirmat pozitiv cu SARS-CoV-2

„Să bagi muncitori în morgă, un spaţiu infecţios, un pacient confirmat, în incinta veche. Muncitorii mişunau pe acolo, au spart pe acolo. Era fără măşti, fără nimic”, a spus pentru Antena 3 o angajată a spitalului. Directorul a negat informaţia, spunând că muncitorii erau echipaţi corespunzător.

O asistență a vorbit, sub protecția anonimatului, despre coșmarul prin care sunt nevoite cadrele medicale să treacă zilnic.

 „Totul este dezastruos. Sunt fire care atârnă, ca să intri în zona verde a spitalului, dacă ești un pic mai înalt, trebuie să te apleci din cauza firelor care atârnă. Prizele nu au fost schimbate, nu s-a făcut absolut nimic”, spune femeia sub protecţia anonimatului.

Radu Nuţu: Ceea ce se întâmplă aici este un atentat asupra sănătății publice

Radu Nuţu, medic în cadrul aceluiaşi spital, îl acuză pe directorul Florin Delcea de management defectuos, declarând că: “ceea ce se întâmplă aici este un atentă asupra sănătății publice, indiferent de partidul care este la conducere”.

“În secția de ATI există trei ventilatoare care nu pot fi utilizate datorită faptului că instalația de gaze medicinale nu a fost reabilitată, mă refer la oxigen și aerul comprimat. Pacienții care sunt critici suntem nevoiți să îi transferăm la alte spitale.

Avem echipamente cumpărate pentru asta, dar sunt lăsate în cutii, sunt exponate de muzeu de când spitalul municipal din Turnu Măgurele a fost declarat spital suport COVID. Primăria și consiliul local știu despre această situație, spitalul se ablă în subordinea primăriei. 

Așteptăm un răspuns din partea autorităților, nu aș putea să vă spun de ce nu a venit până acum, nu cred că există un factor care să protejeze aceste acțiuni, este vorba de un atentat asupra sănătății publice, indiferent de partidul politic care este la conducere”.