Situație stranie la o primărie din Vâlcea. Pozițiile de conducere au rămas „la liber” după ce primarul a murit și doi oameni de bază au demisionat

Publicat: 23 03. 2023, 10:47
Situație stranie la o primărie din Vâlcea. Pozițiile de conducere au rămas „la liber” după ce primarul a murit și doi oameni de bază au demisionat - Foto: Facebook

O primărie din județul Vâlcea trece prin momente stranii în ceea ce privește conducerea primăriei. Instituția a rămas cu locuri vacante după ce primarul ales a murit, iar contabilul și secretarul general au demisionat și au ales alte joburi mai bine plătite.

Situația ciudată se menține încă din 28 ianuarie, când primarul comunei Mera, Ion Sticlaru, a decedat, atribuțiile acestuia fiind luate de viceprimarul Milică Măcrinoiu.

Problemele au continuat la Primăria Mera pentru că atât contabilul cât și secretarul general au demisionat au plecat către alte locuri de muncă mai bine plătite.

Astfel, primăria a rămas cu aproape toate locurile de muncă din conducere vacante. Mai mult, nimeni nu s-a arătat interesat să aplice pentru ocuparea acestor posturi.

Cu toate acestea, instituția mai are și un administrator public al cărui contract, potrivit articolului 244, pct, 4, din Codul Administrativ, s-a încheiat odată cu decesul primarului care l-a numit:

„Contractul de management se încheie între primar, respectiv preşedintele consiliului judeţean, după caz, şi administratorul public pe durată determinată. Durata contractului de management al administratorului public nu poate depăşi durata mandatului primarului, a preşedintelui consiliului judeţean, după caz, în timpul căruia a fost numit”, se arată în Codul Administrativ.

În mod straniu, reprezentanții Prefecturii Vrancea consideră că nu e nicio problemă la Primăria Mera chiar dacă majoritatea posturilor de conducere au rămas vacante.

“Când primarul a decedat, viceprimarul a preluat atribuțiile acestuia, nu avem un legislativ – Consiliu Local dizolvat, executivul este și el, cât privește aparatul de specialitate, oamenii sunt liberi să plece, contabilul a plecat la București, secretarul a plecat și el, dar primăria funcționează, avem cele doua autorități – legislativul si executivul, viceprimarul, mai este și administratorul public care are atribuții de ordin tehnic.

În momentul în care am emis ordinul de încetare de drept a mandatului primarului, ca urmare a decesului, am informat Autoritatea Electorală Permanentă, ei vor trebui să organizeze alegeri parțiale când vor considera de cuviință”, a declarant secretarul general al Prefecturii Vrancea, Eduard Bălănescu, potrivit G4Media.