Șofer al unei firme de ride sharing din București, prins beat și drogat la volan de două ori în aceeași zi

Publicat: 27 12. 2021, 16:30

Un șofer din București, angajat al unei firme de ride sharing, s-a ales cu cinci dosare penale, într-o singură zi, după ce a fost prins, la sfârșitul săptămânii trecute, în timp ce conducea drogat și cu o alcoolemie record. La mai puțin de o oră după ce a rămas fără permis, acesta s-a urcat din nou la volan și a fost prins de polițiști, pentru a doua oară, cu puțin timp înainte să ia o cursă. 

Polițiștii Brigăzii Rutiere au oprit, sâmbătă noapte, în Piața Rosetti, un bărbat care conducea un autoturism Skoda Octavia. Polițiștii rutieri au stabilit că șoferul, care lucra pentru o firma de ride sharing, avea o alcoolemie de 1,3 mg/l în aerul expirat și a ieșit pozitv la cannabis și amfetamină.

Șoferul luase deja o cursă

Acesta a fost dus  la INML pentru analize, după care polițiștii l-au lăsat să plece. După nici o oră, tânărul a fost depistat din nou în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere. Deși nu mai avea permis de conducere și era în continuare băut și drogat, acesta avea aplicația deschisă și mergea să ia un client.

Ca urmare, pe numele său, potrivit unor surse judiciare, pe numele său au fost întocmite alte trei dosare penale, unul pentru conducere fără permis și alte două pentru pentru conducere sub influența alcoolului și substanțelor cu efect psihoactiv. Sursele citate au afirmat că polițiștii au solicitat procurorului emiterea unei ordonanțe de reținere, însă acesta ar fi refuzat.