Șoferul care a ucis un primar din Olt, urmărit internațional

Publicat: 03 01. 2024, 14:21

Pentru că probele nu s-au lucrat în zilele libere, acesta a fugit din țară pe punctul de trecere a frontierei de la Nădlac.

Șoferul drogat și beat care a provocat un grav accident rutier în Olt în care l-a ucis pe primarul din Grădinari și a rănit alte patru persoane printre care și doi angajați ai primăriei a fost dat acum  în urmărire internațională. Acesta a întrat din plin într- o ambulanță privată în care erau pacienți care veniseră de la dializă din Slatina și i-a rănit grav, iar primarul a murit a doua zi. Polițiștii l au găsit drogat și băut dar până au venit rezultatele oficiale fiind și perioada în care nu s-a lucrat șoferul a avut timp să fugă din țară.

Tragedia a avut loc chiar în prima zi de Crăciun. Ambulanța privată care aducea de la dializă 5 pacienți printre care și primarul din Grădinari a fost izbită din plin de o mașină condusă de un bărbat de 32 de ani care era și băut și drogat. În urma accidentului primarul a murit.

S-au ridicat probe de la șofer dar cum pe 25 și 26 au fost zile libere, rezultatele au venit în dată de 27. A fost prea târziu, șoferul fugise din țară.

„A plecat ca orice altă persoană din țară pentru că a avut niciun fel de restricție. Nu îmi vine să cred, sincer. Nu se aștepta nimeni la această situație. Nu ne-a chemat nimeni, au fost liberi, până în acest moment nu am primit nicio informație”, spune Bogdan Ioana, fiul primarului.

Procurorii spun că în momentul în care i -au bătut la ușă pentru audieri, șoferul era deja plecat din țară.

„După dată de 25 i s au recoltat probe biologice de sânge care au fost înaintate la medicină legală Olt. În dată de 27.12 serviciul de Medicină Legală a înaintat buletinul de proba toxicologice și concluziile preliminare. În aceeași s a dispus urmărirea penală și s a dispus citarea și căutarea acestuia și nu a fost găsit și a fost adresa la Inspectoratul de frontieră”, spune Amalia Cojocaru, prim procuror.

Acum pe numele șoferului vinovat de ucidere din culpă și vătămare corporală a fost emis mandat european de arestare.